Rusia insistă pe garanţii ''scrise în piatră'' că Ucraina şi Georgia nu vor deveni vreodată membre ale NATO
Externe 11 ianuarie 2022, 16:25 | 577

Statele Unite au respins propunerile de securitate ale Rusiei, lansate ieri în cadrul reuniunii de la Geneva. „America nu va permite nimănui să trântească politica ușilor deschise a NATO și nu va lua decizii pentru alte țări fără ele, a declarat adjunctul secretarului de stat american Wendy Sherman, citată de Reuters. Rusia insistă pe garanţii ''scrise în piatră'' că Ucraina şi Georgia nu vor deveni vreodată membre ale NATO.

Statele Unite au reiterat, în cadrul consultărilor de luni cu Rusia privind arhitectura de securitate, avertismentele occidentale în privinţa unei eventuale invadări a Ucrainei. Washigtonul nu va face înţelegeri cu Rusia despre Europa, Ucraina sau NATO fără participarea acestora, nu va renunţa la cooperarea bilaterală cu statele suverane, care doresc să lucreze cu Statele Unite şi nu va lua decizii despre Ucraina fără Ucraina, despre Europa fără Europa sau despre NATO fără NATO'', a declarat adjunctul secretarului de stat american.

WENDY SHERMAN adjunctul secretarului de stat: "Nu o să permitem nimănui să încalce politica ușilor deschise a NATO, care mereu a fost una esențială pentru Alianță."

Wendy Sherman a adăugat că i-a transmis lui Serghei Riabkov, ministrul adjunct de Externe al Rusiei, că Statele Unite sunt dispuse să continue aceste convorbiri pe viitor. În replică, Moscova a transmis Washingtonului să nu ''subestimeze'' riscul unei confruntări. Serghei Riabkov a confirmat că discuţiile de la Geneva nu au adus progrese în problema excluderii Ucrainei dintr-o eventuală nouă extindere a NATO, excludere cerută insistent de Moscova.

SERGHEI RIABKOV ministrul adjunct de Externe, Rusia: "Avem impresia că Statele Unite au manifestat seriozitate în examinarea propunerilor lansate de Rusia. Nou le-am prezentat americanilor esența și logica viziunii noastre asupra lucrurilor. Le-am explicat în detaliu de ce solicitarea garanțiilor că NATO nu se va extinde este pentru noi un imperativ categoric."

Moscova urmează să decidă asupra continuării discuţiilor cu Statele Unite după întâlnirile prevăzute săptămâna aceasta cu NATO şi în cadrul OSCE, a precizat oficialul rus, atenţionând în acelaşi timp că aceste consultări ''nu se pot transforma într-un proces care să dureze luni sau ani''. Rusia are nevoie de garanţii ''scrise în piatră'' că Ucraina şi Georgia nu vor deveni vreodată membre ale NATO, a subliniat responsabilul rus. Mai mult, NATO trebuie să renunţe la ''asimilarea'' teritoriului ţărilor, care au intrat în această alianţă după 1997, scriu AFP și Reuters, preluate de Agerpres.

Opinia ta contează. Comentează!