Medicii de la Spitalul „Timofei Moșneaga” au refăcut digestia unei paciente după scoaterea stomacului
Social 17 iulie 2025, 20:30 | 173

Medicii de la Spitalul „Timofei Moșneaga” au refăcut digestia unei paciente după scoaterea stomacului. Este o premieră, afirmă administrația spitalului. Pacienta, o femeie din din orașul Fălești, spune că după operație s-a trezit la viață.

Medicii de la Spitalul „Timofei Moșneaga” au efectuat cu succes prima gastrectomie laparoscopică - o premiera medicală, care constă în tehnica de reconstrucție a tractului digestiv prin metoda „double tract”. Este o soluție modernă care oferă o adaptare funcțională mai bună a pacientului după gastrectomie, precizează medicii.

Această tehnică permite alimentelor să parcurgă două căi diferite prin intestin, favorizând absorbția substanțelor nutritive, reducerea riscului de reflux și îmbunătățirea semnificativă a calității vieții postoperatorii. Intervenția chirurgicală de înaltă complexitate a fost realizată de echipa condusă de profesorul Adrian Hotineanu unei paciente de 57 de ani, din orașul Fălești, diagnosticată cu formațiune tumorală gastrică.

Pacienta Alla Fonariuc s-a confruntat trei ani cu episoade repetate de hemoragii digestive, însoțite de dureri de cap, amețeli și o stare constantă de oboseală. Ea a urmat tratament medicamentos, dar fără succes. Femeia zice că după operație parcă s-a trezit la viață. Pacienta a fost externată și direcționată către specialiștii oncologi pentru continuarea tratamentului multidisciplinar.

Până în prezent, reconstrucțiile digestive după gastrectomie se realizau prin metode clasice cu rezultate mai puțin confortabile pentru pacient. Tehnica „double tract” reprezintă un progres semnificativ în chirurgia digestivă aplicată în Republica Moldova.

Opinia ta contează. Comentează!