Astazi a inceput activitatea in comisiile permanente ale Parlamentului, dar si in cadrul fractiunilor. De asemenea, membrii Biroului Permanent urmeaza sa decida cand va avea loc prima sedinta de plen a legislativului. Unul dintre subiectele importante, care ar urma sa fie discutat la primele sedinte ale Parlamentului, este cel despre noua reforma a Justitiei. Potrivit regulamentului legislativului, sesiunea de toamna incepe in luna septembrie si nu poate depasi sfarsitul lunii decembrie. Sesiunea de primavara a Parlamentului s-a incheiat pe 31 iulie. La mijlocul lunii august, deputatii s-au intrunit insa intr-o sesiune extraordinara, la care au adoptat mai multe proiecte. Printre acestea se numara cele care prevăd anularea votului mixt, rectificarea bugetului de stat pentru anul 2019 si numirea judecătorilor Curtii Constitutionale.