Post Scriptum cu Alex Cozer: Se încearcă să ni se închidă gura

Consiliul Audiovizului a amendat deja pentru a doua oară postul de televiziune Jurnal TV, în această campanie electorală, cu suma de 10 mii de lei. Motivul, pentru că în perioada electorală a fost pomenit în emisiunile noastre unul dintre candidații la funcția de primar al capitalei, fiind vorba de Ivan Ceban. Prima amendă a fost în cazul emisiunii Ora de Ras, o ediție difuzată la început de octombrie. Ediția a fost o reluare din luna mai, dar chiar și așa, supărat că a fost vizat, Ceban a depus plângere, iar cei de la Consiliul Audiovizualului i-au dat dreptate și ne-au amendat.

Ca astăzi să ne mai trezim cu o amendă. Emisiunea vizată fiind, de această dată, chiar Post Scriptum de vinerea trecută, în cadrul căreia am relatat despre situația din jurul Hotelului Național, acolo unde Primăria acordase anterior autorizație de demolare pentru clădirea ajunsă în ruine, cu posibilitatea ulterioară a ridicării unor blocuri de locuințe pe acel loc. Ca acum, tot Primăria, prin vocea lui Ceban, să se laude că a obținut în proprietate terenul din fața hotelului. Pe care tot ei erau gata să-l acorde lui Andronachi și celor din anturajul său, pentru a construi.

Și este vorba despre lucruri evidente, cunoscute public, despre care au vorbit în aceste zile și alți politicieni și activiști civici. Care au și luptat, de fapt, pentru a readuce în posesia statului acest bun preluat ilegal de Plahotniuc încă în anii 2000.

Ceban nu a cerut drept la replică, pe care i-am oferit-o nu o singură dată. Nu s-a plâns nici măcar pe acuratețea informației. Ci a invocat un articol 90, punct 2, din codul electoral, care stipulează că furnizorii de servicii media nu au dreptul nici măcar să pomenească un candidat în alegeri în afara emisiunilor cu caracter electoral. Adică, practic, dacă îi pomenești pe Ceban, Chironda, Carp sau oricine altcineva dintre aceștia într-o emisiune, așa cum ar fi Post Scriptum, riști să fii sancționat dacă unul dintre ei depune o plângere la Consiliul Audiovizualui.

Este o prevedere în lege cu totul aberantă. Introdusă recent, de actuala guvernare. Și care îngrădește grav dreptul la libera exprimare. Atât de grav încât noi, jurnaliștii sau invitații din emisiunile noastre, efectiv nu avem dreptul să propunțăm un nume de candidat, că altfel, postul de televiziune va fi sancționat.

Și nu este cazul doar Jurnal TV-ului, în aceeași situație mai regăsindu-se și alte instituții media, sancționate în situații similare.

Și este ciudat că o astfel de prevedere a fost introdusă tocmai în perioada guvernării actuale. La așa legislație Plahotniuc doar ar fi visat. Dacă existau atunci asemenea prevederi, Jurnal TV pur și simplu ar fi rămas fără licență în decurs de câteva săptămâni, doar pentru că relata adevărul despre oligarh și indivizii din jurul său.

Dar noi nu putem să facem figurație. Nu ne va închide nimeni gura. Și nici nu ne vom ascunde în spatele unor prevederi aberante din lege. Așa cum ne-am făcut treaba, ne-o vom face și în continuare. Și vom contesta aceste decizii în toaate instanțele, până la Curtea Constituțională. Dacă va fi nevoie vom ajunge și la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, pentru a ne face dreptate.

Ar fi bine însă, ca până atunci, cât mai rapid legiuitorii să elimine sau să corecteze aceste prevederi din codul electoral. Pentru că ne fac viața grea nouă, a jurnaliștilor. Ce ar trebui noi să facem în asemenea situații? Să ne suspendăm emisiunile cu caracter politic în perioada campaniilor electorale? Să nu mai spunem adevărul? Să ne ascundem după deget?

Iar lui Ivan Ceban, cel care scrie plângeri pe bandă rulantă, îi amintesc că l-am invitat de nenumărate ori, în ultima perioadă, la emisiuni, pentru a discuta deschis despre problemele capitalei. Inclusiv miercuri, în cadrul emisiunii Secretele Puterii, l-am telefonat pentru a-I oferi drept la replică și chiar l-am invitat, din nou, la o ediție, pentru a discuta. A fost invitat, de asemenea, în cadrul dezbaterilor electorale. Dar de fiecare dată nu a dat curs inițiativelor noastre.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Stare de urgență în domeniul energetic

24 martie 2026, 20:54

Republica Moldova este în stare de urgență în domeniul energetic. Iar de data...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Val nou de scumpiri la pompă

20 martie 2026, 17:37

În această perioadă trăim cea mai gravă criză petrolieră la nivel mondial din...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Nistrul, sub asediu

17 martie 2026, 20:26

Republica Moldova nu este o țară bogată în resurse naturale. Nu avem petrol,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Războiul scumpește carburanții

12 martie 2026, 20:31

Prețul benzinei și motorinei la pompe se apropie de 26 de lei pentru un litru....

Post Scriptum cu Alex Cozer: Ziua care a fisurat imperiul

10 martie 2026, 19:58

În urmă cu 36 de ani, într-o țară mică din nordul Europei, se declanșa dărâmarea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: 16 ani de Jurnal TV

5 martie 2026, 20:53

Exact acum 16 ani își începea emisia Jurnal TV. Atunci apărea ca prima televiziune...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Război cu efect la pompă

3 martie 2026, 22:15

Prețurile bursiere la gaz s-au dublat practic în ultimele zile, depășind pragul...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Grațierea care ne-a costat

26 februarie 2026, 20:27

O grupare criminală formată din moldoveni racolați de serviciile speciale rusești,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Ucraina, lecția rezistenței

24 februarie 2026, 20:49

Să fim sinceri! Câți dintre noi credeau, exact acum 4 ani, aflații fiind încă...

Opinia ta contează. Comentează!