Au trecut prin foc și pară, numai să obțină mult râvnita „Bereta de Onoare”
Social 15 mai 2025, 20:26 | 2048

Au trecut prin foc și pară, numai să obțină mult râvnita „Bereta de Onoare”. Vorbim despre 24 de angajați ai Poliției de Frontieră, care au mers astăzi șase kilometri, după care s-au luptat corp la corp cu cei care deja au această distincție. Deși a fost greu, opt dintre ei au reușit să-și atingă obiectivul.

MARIA RUSNAC, reporter Jurnal TV: "La această etapă, cei 24 de participanți care luptă pentru „bereta de onoare” au fost nevoiți să se târâie cât se poate de repede pe sub sârma ghimpată. Ulterior, concurenții vor trebui să treacă printr-o groapă cu nămol."

După prima etapă, ofițerii au fost nevoiți să urce un deal de aproximativ un kilometru, după care au tras la țintă.

NICOLAE ȘPOTACOVSCHI, participant: "A doua oară particip. Cel mai complicat a fost acolo cu masca antigaz, acolo unde trebuie să depui atât rezistență cât și tărie de caracter, plus sunt multe emoții când vezi că nu ai aer, e fum și atunci e mai greu."

ANDREI CĂLDARE, participant: "Sunt la prima încercare. Cel mai greu a fost proba cu masca antigaz, pista cu două obstacole. Prima etapă a fost destul de complicată până m-am acomodat, am balansat efortul fizic cu controlarea respirației. După care a doua provocare a fost mai ușoară, dar totuși este greu, dar putem!"

ALEXANDRU GASNAȘ, participant: "- Practic tot traseul a fost complicat, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, am trecut peste tot. - În timpul etapelor, v-ați gândit să renunțați? - A fost și nu numai odată. Ne-am încurajat singuri pe noi și am mers mai departe."

Participanții cu cel mai mare punctaj au ajuns la etapa decisivă - lupta corp la corp cu cei care deja au această distincție.

Șchiopătând, dar bucuroși, cei opt participanți și-au pus beretele pe cap.

ANDREI ONICI, participant: "- Ce emoții aveți acum? - Emoțiile nu pot fi transmise, după etapele prin care am trecut deja trei ani la rând.Și în sfârșit, când îmbraci alt chipiu pe cap, chipiul cel mai puternic al Poliției de Frontieră, sunt niște emoții. - Sunteți mândru de dumneavoastră? - Foarte tare!"

VITALIE GRĂINICEANU, participant: "- Care a fost cea mai complicată etapă? - Toate! Și sârma ghimpată, și nămolul. Toate sunt pe un cântar."

ALIONA LUȚKAIA, participantă: "Este ca un vis, o poveste. Unde am făcut ceea ce nu trebuie, dar după rezultatele de tragere.Eu încă nu am înțeles ce este bereta asta."

Din tot detașamentul, 22 de bărbați și două femei, doar șapte bărbați și o femeie au fost premiați cu Bereta de Onoare.

OLIVER SALAGOR, ofițer principal, Secția pregătire fizico-tactică, Poliția de Frontieră: "Bereta de Onoare este un simbol al excelenței profesionale, al devotamentului, spiritului, un sacrificiu dovedit la controlul și supravegherea frontierei de stat."

Timp de 11 ani, de când se organizează concursul, aproape 70 de angajați ai Poliției de Frontieră au obținut „Bereta de Onoare”.

Opinia ta contează. Comentează!