Singura femeie care conduce o ambulanță - Jurnalul Săptămânii, 23 Octombrie
Femeile Moldovei 23 octombrie 2021, 20:45 | 1988

Serialul nostru despre femeile care uimesc prin curaj și dorința de a schimba stereotipurile, continuă. Astăzi o prezentăm pe Angela Lisă, care de aproape doi ani face parte dintr-un echipaj al Centrului Național de Asistența Medicală Urgentă Prespitalicească.

Prima misiune a Angelei a fost acum un an și jumătate. A ajuns aici la cererea ei, după ce a decis că vrea altceva.

Angela Lisă conduce din anul 1995. A muncit mulți ani la volanul troleibuzului și acum Angela conduce o autosanitară.

Angela Lisă are permis pentru toate categoriile, cu o singură excepție.

În peste 25 de ani de muncă la volan a trecut prin multe, dar atitudinea față de meserie i-au dat mereu puteri.

Angela Lisă a venit să lucreze în sistemul medical când a început pandemia, iar oamenii dragi mereu au susținut-o și au încurajat-o.

Mulți conducători auto rămân uimiți, când o văd la volanul ambulanței. Dar colegii o susțin și o ajută mereu.

Din cauza numărului mare de îmbolnăviri, echipele au uneori şi câte 20 de chemări, în 24 de ore, iar fiecare membru al echipei are câte o însărcinare.

În Republica Moldova activează 239 de echipaje a Centrului Național de Asistența Medicală Urgentă Prespitalicească.

Opinia ta contează. Comentează!