Mii de români votează în Republica Moldova pentru alegerea noului lider de la Cotroceni
Mii de români votează în Republica Moldova pentru alegerea noului lider de la Cotroceni. La cele 64 de secții de votare deschise între Prut și Nistru s-au prezentat aproape 9000 de alegători, către ora 18:00. Și la Bălți se atestă o participare activă, iar oamenii spun că își dau votul pentru un viitor mai bun.
Alegătorii de la Bălți spun că au venit la urne cu speranțe mari și că își doresc o apropiere a malurilor Prutului, transmite TV Nord.
Românii din Republica Moldova spun că de fiecare vot depinde soarta celor două maluri.
La Bălți sunt așteptați peste 2000 de alegători pentru a-și exercita votul.
DANILEA-ELENA NIȚĂ, președintă secție de votare: "După numărarea voturilor, se trimit procesele verbale în țară, se primește confirmare și apoi se publică, deci duminică noaptea, nu se știe la ce oră."
În cursa pentru Cotroceni luptă 11 candidați. Printre cei mai cunoscuți sunt actualul primar al Bucureștiului, Nicușor Dan și liderul USR, Elena Lasconi. Coaliția de guvernare din România îl susține pe Crin Antonescu. La polul candidaților declarați „suveraniști” este liderul partidului AUR, George Simion, și Victor Ponta, care candidează independent.








