Fără telefoane în timpul orelor
Social 25 septembrie 2024, 20:21 | 852

Elevii vor putea folosi telefoanele mobile doar în pauze sau în afara școlii. Utilizarea aparatelor în timpul orelor va fi interzisă prin lege. Modificarea Codului educației ar urma să fie adoptată la finalul lunii octombrie, a precizat astăzi ministrul Educației, Dan Perciun. Cei care nu vor respecta noua ordine, vor fi sancționați disciplinar.

DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: "Proiectul de lege este în avizare, a fost transmis. De regulă, avizarea în Guvern durează cam o lună, și după care, de regulă, încă o lună în Parlament. Deci, avem o așteptare rezonabilă ca la finalul lunii octombrie să avem adoptată modificarea la Codul educației și în decurs de o săptămână să avem aprobat și ordinul ministerului."

Potrivit proiectului, elevii vor avea posibilitatea să vină cu telefoane la școală, dar în timpul lecțiilor vor trebui să le lase în boxe special amenajate.

DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: "Elevii vor putea veni cu ele la școală și să le utilizeze în pauză, în același timp, pe durata orelor, recomandarea va fi să se amenajeze boxe speciale în care să fie depozitate. Acesta este modelul pe care l-am văzut deja implementat în mai multe școli și el funcționează."

Pentru cei care nu vor respecta ordinea, vor fi aplicate aceleași sancțiuni ca pentru orice altă abatere disciplinară, de la atenționare, până la eventuala excludere de la ore. Autoritățile susțin că decizia a fost luată de comun acord cu profesorii și părinții, care au participat la mai multe sondaje, iar scopul inițiativei este de a le oferi elevilor mai mult timp pentru a studia. Mai multe instituții de învățământ din Chișinău, dar și din alte localități au deja prevăzute astfel de interdicții în regulamentele interne de activitate.

Opinia ta contează. Comentează!