În a treia zi de Paști, satul Dănceni din raionul Ialoveni a fost gazda Festivalului „Hristos a Înviat”
Social 22 aprilie 2025, 19:44 | 741

În a treia zi de Paști, satul Dănceni din raionul Ialoveni a fost gazda Festivalului „Hristos a Înviat”. În curtea bisericii din localitate au răsunat cântece pascale interpretate de 25 de colective artistice și 18 soliști. Folclorul şi tradiţiile strămoşeşti îi unesc pe toţi, de la copii la bătrâni, spun organizatorii evenimentului.

Înainte de a începe festivalul, alaiul colectivelor folclorice s-a unit într-o paradă tradițională a portului popular prin satul Dănceni.

Artiștii au adus cântece pascale adunate de la străbuni.

NINA BÂNZARI, conducător, Ansamblul „Țărăncuțele”, satul Pelinia, Drochia: "Am venit cu cântec pascal auzit de la buneii noștri „Roagă-te la Domnul”, în care noi vestim nașterea lui Isus și credința noastră în Domn care este veșnică. E foarte important ca tineretul să audă și ei, să vadă cât de frumoase erau cântecele de la buneii, străbunicii noștri."

SILVIA NEGRU, conducător, Ansamblul „Moleștenii”, satul Molești, Ialoveni: "Eu consider că acest festival este pentru a promova tradițiile noastre de la sat. Am venit cu un cântec pascal care se numește „La apus de soare”, este un cântec vechi, îl cântă mai mulți și îl cântăm și noi astăzi."

PAVEL BALAUR, conducător, Ansamblul „Floare de Cireș”, Ruseștii Noi: "Astăzi am venit cu cântecul „Slăvit să fie Domnul”, un cântec frumos pentru noi, pentru copii. Participăm de fiecare dată. Încercăm să transmitem obiceiurile, tradițiile care le-am deprins și noi la vremea noastră de la părinți, să le transmitem și lor, generației tinere."

Oamenii spun că aceste cântece trebuie să fie transmise următoarelor generații.

La eveniment au venit și meșteri populari. Pentru prima dată la acest festival au fost expuse iile brodate de femeile de la „Șezătoarea Suveicuță”.

ELENA DIFTERENCO, meșter popular, Dănceni: "Fiecare și-a cusut cămașa în tehnici diferite, cumva am încercat să nu repetăm tehnicile una la alta, pentru că să avem experiențe și să ne împărtășim cu cineva care apelează la ajutorul nostru."

SVETLANA PALADI, meșter popular, Musteață, Fălești: "Sunt meșter popular în arta țesutului tradițional și vin cu catrință pentru fetițe și pentru doamne traiste cu brâuri țesute în patru ițe."

Dragostea pentru folclor şi tradiţiile strămoşeşti este ceea ce definește acest eveniment, spun organizatorii.

MARIANA COTOVANU, fondatoarea festivalului: "Scopul festivalului este de a promova cântecul popular pascal, de a promova slăvirile, pricesnele, de a aduce a rugă Domnului și de a păși cât mai des pragul sfântului lăcaș din sat."

VICTORIA BUTUC-GURANDA, primarul satului Dănceni: "Ne bucurăm că putem să păstrăm tradiția noastră și să transmitem generațiilor tinere aceste pricesne care îl slăvesc pe Domnul și încercăm să păstrăm tradiția noastră așa cum am primit-o din buni, străbuni, pentru că e zi de sărbătoare și prima zi de Paști și a doua și a treia zi de Paști."

Festivalul de cântece pascale „Hristos a Înviat” este la a VI-a ediţie.

Opinia ta contează. Comentează!