La Butuceni, părinții și copiii pot reveni în timp pentru două ore
Făcut acasă 30 iulie 2021, 20:39 | 2560

Copiii calcă lut, mulg vacile sau stau la războiul de țesut covoare. Se întâmplă în satul Butuceni, unde proprietarii unei agropensiuni au deschis „Ferma Veche”, un loc numai bun pentru a descoperi obiceiurile străbunilor. Inițiatorii acestui proiect au cel puțin un scop - să le explice copiilor cum se fac lucrurile bune și frumoase.

Pandemia i-a făcut să gândească un proiect, care nu ar aduna multă lume, dar care ar readuce tradițiile, obiceiurile, jocurile de odinioară în vremurile noastre. Organizatorii spun că aici, copiii vor afla cum se îngrijesc animalele, cum se lucrează piatra și lemnul, cum este împletită lozia, toarsă lâna, cum sunt țesute covoarele și cum se cum coace pâinea. Cei mari și cei mici vor gusta din viața de la țară timp de două ore - atât durează turul în fermă.

ANATOLIE BOTNARU, director agropensiune: "Acum ne folosim de momentul când lumea este toată în țară, vrea să-și cunoască originile, că veșnicia s-a născut la sat." OLESEA COJOCARU, administrator agropensiune: "Copiii au parte de o surpriză mult așteptată - cocoșei, floricele de porumb pus în fâșîc, nu în sacoșă sau pungă, dar cum era pe vremuri, fâșic. Evident că tare le place la copii cum trosnesc în ceaun făcut la foc natural, așa cum se făcea pe vremuri." ANATOLIE BOTNARU, director agropensiune: "Avem foarte multe activități aici, toate sunt sătești. Începând cu luatul unui ou, cu prășitul, lucrul de care lumea se rușinează, noi îndrăznim să le arătăm. Pentru a vă educa copiii să înțeleagă că vaca nu e violetă și nu o cheamă Milka."

OLESEA COJOCARU, administrator agropensiune: "Nu știu dacă ați atras atenția, era un copil când am început să mulgem vaca, a zis: „Asta e vaca care face Cola?!”."

La finalul turului, copiii vor gusta din hulubași și vor bea lapte proaspăt. Organizatorii spun că, în curând, turiștii vor putea zdrobi bobițele cu picioarele și vor învăța să facă cel mai bun vin.

Opinia ta contează. Comentează!