Prețul gazului, săptămâna aceasta, a ajuns chiar și la 570 de dolari pe mia de metri cubi. Din păcate, aceste scăderi de prețuri deocamdată nu le resimțim și în facturile noastre. Asta deoarece Moldova a făcut rezerve de gaze începând cu toamna anului trecut și până la 10 ianuarie. Când Energocom ne-a anunțat că a epuizat cele 300 de milioane de euro, un credit de la BERD, bani destinați anume acestei proceduri. Iar media la care s-au făcut achizițiile este de aproximativ 1100 de dolari per mia de metri cubi.

Nu vreau să fiu acuma foarte critic la adresa celor care au decis să cheltuie toți banii până la 10 ianuarie, cumpărând la prețuri mult mai mari. Admit argumentul lor că nimeni nu știa că prețurile vor scădea atât de mult. Dar și că eram obligați să facem rezerve. Totuși, iarna fiind înainte, parcă puteau fi lăsate măcar vreo 100 de milioane de euro și pentru lunile ianuarie, februarie sau marti. Lucru care dacă s-ar fi întâmplat, ne-ar fi ajutat să economisim zeci de milioane bune de dolari.

Dar rezervele sunt făcute, la prețurile care au fost. Întrebarea mea astăzi este însă cu totul alta. De ce dacă pe piață avem prețuri de până la 2 ori mai mici la gaze, nu cumpărăm de acolo, cât timp e covenabil? Așa cum fac în prezent statele europene. Unde depozitele de gaze sunt pline, în medie, într-o proporție de peste 80%. Și nu sunt utilizate gaze din acele depozite, ci de pe piață, unde prețurile sunt mult mai mici.

De ce astăzi noi nu cumpărăm gaz la 600 de dolari pe care să-l livrăm cetățenilor? Măcar în proporție de 70-80% din necesarul de consum. Cel din depozite să rămână acolo pentru că nu se pierde și pentru că e posibil ca prețurile să crească din nou la un moment dat. Putem deci să-l folosim oricând. La vară, spre exemplu, când consumul e mult mai mic și nu va cântări atât de greu în facturile oamenilor.

Vorbesc despre o oportunitate de moment. Pentru că dacă astăzi noi am procura gaz la prețul de 600 de dolari sau chiar la 700, ar exista motive de o reducere substanțială și a tarifului din facturi.

Dacă tot gazul consumat din Moldova ar fi achiziționat la prețul de piață, atunci tariful ar scădea mult sub 20 de lei. Și nicidecum nu s-ar justifica cel de 30.În care sunt incluși și câțiva lei pentru așa-zisele devieri financiare înregistrate de Moldovagaz de-a lungul timpului.

Moldovagaz, care în continuare rămâne o companie intermediară. Ce cumpără gazul de la stat, adică de la Energocom, și ni-l livrează nou. Adăugându-se o serie de costuri fără rost. Am întrebat și acum o lună de ce în continuare Moldovagaz, această companie kremlinistă, trebuie nouă să ne factureze gazul. De ce să nu o facă Energocom direct, de ce să nu înființăm companii locale care să facă asta? Atâta timp cât nu mai există dependență de Gazprom. Încă sper să primesc un răspuns. Așa cum sper că măcar există un plan ca în 2023 să scăpăm de Moldovagaz, această pacoste și gaură financiară, instrument al Rusiei la Chișinău.

Și apropo de oportunitate. Prețurile la energia electrică au scăzut și ele spectaculos în România, săptămâna aceasta. Ajungând și la 53 de euro în anumite zile. Pe când noi procurăm cu 73 din Transnistria. Susținând financiar regimul separatist, pro-rus și criminal de acolo. Prețurile la curent vor mai scădea și ele. Și să nu ne legăm și aici, ca în cazurile gazelor, de un singur furnizor. Să lăsăm loc pentru achiziții, în zilele când ne este convenabil, din Europa. Să analizăm mai mult, să gândim strategic, să comunicăm mai bine.