Ziua Limbii române a fost marcată la Comrat cu dans, cântece și poezii
Social 1 septembrie 2025, 15:35 | 1299

Cu dans, cântece și poezii. Așa a fost marcată Ziua Limbii Române la Comrat. Deși în regiune predomină limba găgăuză și rusă, valorile fundamentale nu sunt uitate. La Universitatea de Stat din Comrat, profesorii predau viitorilor specialiști în limba română. Potrivit lor, cunoașterea limbii oficiale este element esențial pentru integrarea profesională și socială.

În urmă cu zece ani, Gina Aurora Necula a venit de la București la Comrat pentru a le preda studenților în limba română. Ea spune că cel mai mare obstacol pe care îl întâmpină localnicii este frica de a greși atunci când scriu sau se exprimă în limba română.

GINA AURORA NECULA, doctor conferențiar, Universitatea de Stat din Comrat: "Nu e greu să-i învăț limba română. Greu este să-i conving că în procesul de învățare a unei limbi, oarecare ar fi ea, nu există linia de greșeală. Sunt foarte mulți găgăuzi care stăpânesc o limbă română pasivă pe care au dobândit-o la școală. Tehnic ei cunosc limba, dar practic, nu se pot exprima oral sau scris. Cei mai mulți dintre ei își pun o barieră - teama de a greși."

Studenții de la Universitatea de Stat din Comrat învață în română, găgăuză, rusă, engleză și germană.

ANA SACARA, doctor, Universitatea de Stat din Comrat: 'Predau doar disciplină de profil în română, deoarece pregătim viitori procurori, (taie unde se bâlbâie) judecători și avem nevoie ca ei să cunoască limba de specialitate, nu doar limba română, dar și terminologia juridică. Avem în fiecare semestru o disciplină cu predare în limba română și încercăm ca studenții să fie familiarizați cu terminologia, cu limba de comunicare."

SVETLANA GHENOVA, prorector, Universitatea de Stat din Comrat: "La fiecare specialitate sau la masterat, introducem predarea disciplinelor în limba de stat, în limba română. Universitatea de Stat din Comrat activează cu documente, toate scrise în limba română și engleză. Generația nouă înțelege că limba română este limba care trebuie să fie adoptată, învățată la nivel ca să te ajute în cariera profesională."

„Limba română este elementul care unește oamenii și societățile”, a declarat europarlamentarul Eugen Tomac.

EUGEN TOMAC, europarlamentar:"Limba română este una din cele 34 limbi oficiale ale Uniunii Europene. Mă bucur că limba română a devenit elementul care unește societățile noastre. Limba română nu poate fi interpretată altfel decât așa cum o știm și altfel decât încercăm să o protejăm și să o punem în valoare. Astăzi trăim într-o lume care este în continuă schimbare și cu cât mai multe limbi cunoaștem, cu atât mai bogați suntem."

Pe 27 august 1989, la Chișinău a avut loc Marea Adunare Națională în cadrul căreia sute de mii de oameni au cerut declararea limbii române drept limbă de stat în RSSM, precum și trecerea la grafia latină.

Opinia ta contează. Comentează!