Post Scriptum cu Alex Cozer: Ipoteze în lanț în cazul Albița

După 6 zile în care interpretările, falsurile și manipulările au înflorit în spațiul public, în sfârșit autoritățile au venit ieri și cu anumite clarificări în cazul contrabandei cu armament depistat în vama Albița.

Așadar, știm că armamentul provine din Ucraina, că este produs acum câțiva ani în Rusia și că ar reprezenta o captură în cadrul războiului din țara vecină. Asta, după ce ni s-a spus săptămâna trecută ba că printre armament s-ar afla și Stingere de producție americană, așa cum a afirmat Renato Usatîi, vicepreședintele comisiei parlamentare apărare, securitate și ordine publică, ba că ar fi fost de producție sovietică, așa cum spunea deputatul PAS Lilian Carp.

Iar aici sesizăm prima mare problemă de comunicare. Pentru că declarațiile lui Usatîi, cel care a vorbit primul despre acest incident, au fost utilizate masiv de către propaganda rusă pentru a denigra Ucraina, pe care o acuza că fură armamentul occidental și-l vinde ulterior în Europa, via Republica Moldova. Ceea ce s-a dovedit a fi fals. Declarațiile inițiale ale lui Carp, contrazise tot de către el ieri, în urma audierilor de la Parlament, la fel sunt utilizate acum de propagandă pentru a decredibiliza statul.

Mai știm și că armamentul a fost introdus în loturi mai mici din Ucraina în Moldova, înclusiv pe perioada anului 2024, adunat și apoi încărcat în acest camion depistat la vamă. Iar aici avem din nou o situație extrem de gravă, pentru că este inacceptabil ca astfel de tip de armament să se afle în țară timp de luni de zile, poate chiar ani, fără ca insituțiile responsabile, în primul rând SIS, să cunoască ceva în acest sens. În condițiile în care avem un război în coastă și există direcții întregi care trebuie să se ocupe de contracarea traficului și contrabandei cu armament.

Este practic evident și că armamentul nu putea fi introdus în Republica Moldova fără complicitatea vameșilor, inclusiv moldoveni. În condițiile în care, la punctele de trecere a frontierei cu Ucraina, controalele sunt mult mai drastice, așa cum e și normal, de când a început războiul.

Ce nu știm însă, deocamdată, e care a fost adevăratul motiv din spatele încercării traversării frontierei de către acest camion. Dacă într-adevăr a fost o tentativă de contrabandă sau dacă s-a urmărit mai degrabă compromiterea imaginii Republicii Moldova și a Ucrainei, adică dacă am asistat la o nouă operațiune din cadrul războiului hibrid.

Pentru că ar putea fi și a doua variantă, în condițiile în care scandalul a izbucnit chiar în zilele în care la Chișinău se desfășura un forum de securitate internațional și în cadrul căruia autoritățile noastre se lăudau că Moldova a făcut progrese semnificative în domeniul securității și chiar că ar fi exportator de securitate. În plus, totul s-a întâmplat și pe fundalul unui scandal de corupție în Ucraina, iar un asemenea caz, în special felul în care a fost el prezentat de propaganda rusă, a contribuit la șubrezirea imaginii autorităților de la Kiev.

Oricare ar fi fost însă motivul, este clar că Republica Moldova a ieșit foarte prost din această situație. În primul rând pentru că e posibil ca în țara noastră să ajungă, să se adăpostească, iar apoi să fie exportat prin contrabandă armament atât de periculos. Și în al doilea, pentru autoritățile au comunicat execrabil în toată această perioadă și au permis propagandei să interpreteze și să manipuleze în jurul acestui subiect atât de sensibil.

Tot ieri, după audierile de la Parlament, s-a vorbit și de demisii. Urmează să vedem cine va fi demis și în ce formulă se vor derula aceste plecări din funcții. Cert este că totul nu ar trebui să se limiteze la doar câțiva funcționari de rang inferior, așa cum se întâmplă de regulă la noi. Pentru că e evident că asemenea operațiuni nu pot să aibă loc fără implicarea și protecția celor cu funcții de conducere.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Vieți frânte pe trecerea de pietoni

12 noiembrie 2026, 22:04

Într-o seară de noiembrie, doi tineri care aveau toată viața în față traversau...

Post Scriptum cu Alex Cozer: În așteptarea gazului ieftin

10 noiembrie 2026, 21:03

De vreo 3 săptămâni sunt în așteptarea gazului ieftin. Gaz pe care a promis...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Krasnoselski, decorat la Moscova

5 noiembrie 2026, 20:47

Liderul separatiștilor de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, primește de la Putin...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Condamnată pentru o fotografie

3 noiembrie 2026, 21:13

Pentru o poză făcută în Rusia, o femeie în vârstă de 65 de ani, cetățeancă a...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Un nou Mall la Chișinău

29 octombrie 2026, 23:04

La Chișinău va apărea un nou mall. Potrivit premierului Vasile Tofan, va fi...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Sabotaje Rusești în Europa

4 noiembrie 2026, 21:11

14 septembrie. Un incendiu izbucnește pe platforma industrială Carfil, unde...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Când agresorul e legitimat

22 octombrie 2026, 23:37

„Domnule Hitler, sunteți un om cu spirit umanitar!”. Cam cum ar fi sunat o asemenea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Isterie în spațiul public

20 octombrie 2026, 21:58

Drone, drone, drone, drone… O adevărată isterie a fost creată în ultima perioadă...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Vizită la Moscova în plin val de atacuri

15 octombrie 2026, 21:29

Pe teritoriul unei țări, neutră în Constituție și neimplicată în vreun război,...

Opinia ta contează. Comentează!