Post Scriptum cu Alex Cozer: Dacă nu acum, atunci niciodată

„Poate că e bine să intrăm în Uniunea Europeană, dar nu acum. Pentru că nu suntem pregătiți”. „Nu este timpul, suntem prea mici noi pentru a sta la masa celor mari și dezvoltați”. Cu astfel de mesaje ne întâlnim tot mai des în ultima perioadă, cu cât se apropie decisiva zi de 20 octombrie, atunci când chiar urmează să ne decidem viitorul.

De altfel, iar când spun asta chiar știu exact la ce mă refer, pentru cei care vor răul Republicii Moldova, obiectvul nr.1 pentru ziua de 20 octombrie, de departe, este reprezentat de referendum și nu de alegerile prezidențiale. Pentru că printr-un vot masiv proeuropean, Moldova chiar poate să se înscrie definitiv pentru parcursul european. În timp ce dacă acest exercițiu va eșua, așa cum își doresc Kremlinul, oligarhii și slugile lor, atunci incertitudinea și haosul se vor așterne asupra Republicii Moldova, indiferent de cine va câștiga mandatul prezidențial.

De asta și propaganda ruso-oligarhică este axată în special pe referendum. Și publicul țintă este divers. De la oamenii care sunt atât de puternic afectați de sărăcie și manipulare încât iau tot de bun ce le livrează Moscova, până la oameni care înțeleg că Moldova poate avea viitor doar în Europa, dar care, din varii motive, în special nemulțumirea vizavi de guvernare, încă nu sunt hotărâți 100% ce vor face la referendum.

Iată, anume pentru această categorie de oameni, s-a și declanșat campania „Nu Acum”. Adică un fel de trebuie să ajungem în UE, doar că mai târziu, că, vezi Doamne, acum nu suntem pregătiți. Dar România, credeți voi, era pregătită în anul 2000, când au început negocierile de aderare, de a face parte din UE? Să știți că atunci, nivelul de dezvoltare în România nu era foarte diferit de cel din Republica Moldova. Și în 2000 România era mult mai săracă și coruptă decât este în prezent Republica Moldova. Și tocmai de asta, în cei 7 ani până la aderare, România a trecut printr-un amplu proces de pregătire pentru a deveni membră a UE.

De fapt, asta și înseamnă negocieri de aderare. Ca în perioada în care demarezi procesul și până devii membru propriu-zis, să te pregătești de aderare, să-ți aproprii legislația, infrastructura, nivelul de viață, de cel european. Iar pentru asta Uniunea Europeană te ajută atât cu expertiză, cât și cu, în special, bani, iar aici mă refer la fondurile de preaderare.

Și nici măcar atunci când devii membru, nu ești neapărat pregătit noul statut. Însă, din acel moment, totul devine mult mai ușor de a te ridica la nivelul UE.

Și aici vă voi da cel mai relevant exemplu. În anul 2000, când România începea negocierile de aderare la UE, avea o putere de cumpărare de 28% față de media Uniunii Europene. În anul 2007, când devenea membră, media era de 44%. În 2024, media puterii de cumpărare a românilor a ajuns la 81% față de cea a Uniunii Europene.

Ca să fie mai clar. Dacă-n 2000, să zicem că o familie din Italia își cheltuia 20% din venituri strict pentru alimentație, atunci o familie din România avea nevoie de peste 60% din venituri pentru a-și acoperi aceste cheltuieli. Iar astăzi, dacă rămânem la 20% în cazul familie italiene, atunci cea din România își cheltuie 25% pentru exact aceleași bunuri.

Diferența este chiar mai mică în cazul statelor baltice sau a Poloniei, care au aderat la Uniunea Europeană în 2004. Cam unde credeți că s-ar fi aflat aceste țări dacă atunci când la ei se punea problema aderării, ar fi spus că nu sunt pregătiți. Sigur, n-ar mai fi fost niciodată pregătite și acum erau muuult mai jos decât acolo unde au ajuns.

Asta o știe foarte bine și Octavian Calmîc, fostul ministru al Economiei în perioada lui Plahotniuc, care în prezent este și principala figură care-și asumă public strategia NuAcum. Pentru că atât el cât și curatorii să nu-și doresc ca și noi, la fel ca românii, polonezii, balticii, să scăpăm odată de mocirla în care ne-au ținut ei trei decenii și să ne ancorăm în civilizație!

Post Scriptum cu Alex Cozer: Criza energetică lovește regiunea

6 august 2026, 21:10

Regiunea noastră trece printr-o criză a energiei electrice fără precedent. Nici...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Țara care condamnă femeile

4 august 2026, 20:16

Există o țară în această lume în care femeile nu au dreptul, prin lege, de a...

Post Scriptum cu Alex Cozer: De la confruntare la respect

30 iulie 2026, 21:46

De la „nu ai nicio carte” la „faci o treabă grozavă”, de la „vei pierde totul”...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Revoltă contra tarifelor la gaz

28 iulie 2026, 20:14

Câteva sute de oameni, în frunte cu liderii partidelor de opoziție atât parlamentare...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Îngrijorări pe Nistru

23 iulie 2026, 21:29

Este sau nu suficientă apă în rîul Nistru? Există pericolul ca municipiul Chișinău...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Factura care aprinde spiritele

17 iulie 2026, 17:33

21 de lei pentru un metru cub de gaz. Adică o creștere de aproape 7 lei a actualului...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Declarații și consecințe

14 iulie 2026, 20:35

O declarație controversată a ambasadorului Germaniei la Chișinău, Hubert Knirsch,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Plahotniuc e de vină

9 iulie 2026, 20:45

Plahotniuc este de vină! Igor Grosu și Dan Perciun, doi dintre principalii lideri...

Post Scriptum cu Alex Cozer: PAS și lecțiile neînvățate

2 iulie 2026, 21:45

Cei de la guvernare, în frunte cu Maia Sandu și Igor Grosu, au ieșit la începutul...

Opinia ta contează. Comentează!