Post Scriptum cu Alex Cozer: Jurnalismul, o profesie periculoasă

Zilele astea un material video este promovat intens pe rețele de socializare. Acolo, un angajat al unuia dintre posturile TV controlate de Ilan Șor, se plânge că ar fi fost amenințat. Angajatul canalului susține că s-ar fi simțit intimidat de un mesaj primit de la un profil fals de Facebook și că, în consecință, s-a plâns la instituțiile statului, de la care așteaptă o intervenție. „Activitatea de jurnalist în Republica Moldova nu mai este una sigură”, a concluzionat domnul în cauză.

Sigur că e gravă și condamnabilă orice astfel de practică. Și sper că instituțiile statului vor identifica cine stă în spatele mesajului anonim. Orice tip de amenințare asupra oricărui om este inadmisibilă și trebuie condamnată. Aici nu există rost de mai multe comentarii.

Doar că am ceva de comentat la concluzia cetățeanului respectiv. Că activitatea de jurnalist nu mai este sigură în Moldova. Eu nu știu când a fost sigură această activitate în Moldova, de a trăit domnul în cauză o astfel de revelație abia acum. Poate a fost sigură pentru el timp de un deceniu, cât a activat la Publika TV și a lustruit cu multă abnegație imaginea lui Vladimir Plahotniuc și a grupării sale criminale. Deceniu în care jurnaliștii care chiar își făceau treaba, trăiau o cu totul altfel de viață. Una în care mesajele de amenințare pe Facebook erau la ordinea zilei. Cu zecile. Și veneau de la tot feluri de profiluri, anonime sau mai puțin. Inclusiv de la cei mai apropiați oameni ai lui Plahotniuc. Și erau făcute direct, fără perdea.

Astfel de mesaje deveniseră o obișnuință și deja nici nu le mai luam în seamă. Pentru că lucruri mult mai grave se întâmplau. Spre exemplu, ni se intentau dosare penale pentru că participam la proteste. Iar în baza acestor dosare absolut ilegale, eram filați ani de zile. Telefoanele ne erau ascultate, în case ne erau instalate microfoane, iar pe urmele noastre stăteau zi și noapte bandiții lui Plahotniuc. Ne erau sabotate mașinile, eram denigrați de dimineață până seara la postul în care activa cetățeanul în cauză, inclusiv prin gura lui.

Desigur, activitatea pentru acest om a fost sigură și după 2019, atunci când a trecut deja la un post TV al lui Dodon. Când noi eram în continuare amenințați de reminiscențele fugarilor și de proaspăt eliberatul Platon.

Și sunt convins că activitatea acestui domn este mult mai sigură decât a fost a noastră în perioada lui Plahotniuc, inclusiv astăzi, când a făcut caz dintr-un mesaj anonim, de pe un profil fals de Facebook. Pentru că în prezent, pe lângă toate problemele din țara asta, există totuși mult mai multă libertate și siguranță, inclusiv în mass-media, decât în perioada statului capturat.

Siguranță și libertate a jurnaliștilor care lipsește în totalitate în Rusia. A cărei propagandă o promovează de zor postul de televiziune la care activează domnul ce se simte intimdat. Partener cu odiosul NTV rusesc. În Rusia lui Putin zeci de jurnaliști au fost uciși sau dispăruți fără urmă în perioada în care încă mai existau voci de opoziție în presa de acolo. Acum ele pur și simplu lipsesc cu desăvârșire. Pentru că dacă astăzi un jurnalist rus ar încerca să fie măcar echidistant măcar pe o clipă, ar fi imediat trimis la pușcărie.

Periculoasă este activitatea de jurnalist și în Ucraina, invadată de Rusia lui Putin. Acolo unde cel puțin 10 jurnaliști au fost uciși de la începutul războiului. Război despre care la televiziunea lui Șor nu prea se vorbește. Sau se face prin prisma propagandei de la NTV-ul retransmis.

Activitatea adevărată de jurnalist nu este, din păcate, 100% sigură nici măcar în cele mai democratice și libere țări. Pentru că un jurnalist, mai ales care se ocupă cu investigarea activității politice, a crimelor economice, a schemelor, va deranja pe multă lume. Și va fi incomod. Iar cei care fac o astfel de activitate conștientizează și riscurile la care pot fi supuși, asumându-și-le.

Atunci însă când toată cariera ta, fără excepție, faci sluj politic celor care sunt la guvernare. Iar apoi, după un deceniu de astfel de activități, îți continui activitatea slujind un criminal fugar. Nu! Ăsta nu e jurnalism. Așa cum nici amenințarea de pe un profil fals de Facebook nu prea e amenințare. Dar chiar și așa, repet, autoritățile sunt obligate să facă lumină în acest caz. Iar vinovații să răspundă.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Opozanții lui Putin, persecutați

30 aprilie 2024, 20:45

Membrii cunoscutei trupe ruse Bi-2 au depus o cerere la Președinția Republicii...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Europa nu e barbaristanul lui Putin

25 aprilie 2024, 20:25

Vă mai amintiți de cei 30 de mii de sierieni? Încă îi mai căutați? În special...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Grupul criminal Șor, la Moscova

23 aprilie 2024, 22:44

Haideți să ne imaginăm că există în lume o țară mică, aflată în vecinătatea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Moldovenii, uciși prin înfometare

18 aprilie 2024, 20:42

La 20 aprilie, anul acesta, va fi comemorată Ziua Victimelor Foametei Organizate...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Poliția din Moldova cumpără de la ruși

16 aprilie 2024, 21:49

Cam ce ați spune dacă ați afla că poliția Republicii Moldova face achiziții...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Încercări de a compromite Recensământul

11 aprilie 2024, 21:01

În această săptămână a demarat Recensământul Populației și Locuințelor. Un proces...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Ce se întâmplă pe piața gazelor

9 aprilie 2024, 20:22

Anul acesta pe piața gazelor naturale din Republica Moldova vor avea loc multe...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Descinderi și înțelegeri pe sub masă

4 aprilie 2024, 20:31

În ultimele săptămâni parcă s-au întețit descinderile cu mascați prin birourile...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Milioane adunate de la sărbători

2 aprilie 2024, 20:54

Odată cu intrarea-n vigoare a legii prin care toții angajații la stat sunt obligați...

Opinia ta contează. Comentează!