Guvernul propus de premierul desemnat, Dacian Cioloş, a fost respins de plenul reunit al Parlamentului României
Externe 20 octombrie 2021, 15:52 | 215

Guvernul propus de premierul desemnat, Dacian Cioloş, a fost respins, miercuri, de plenul reunit al Parlamentului României. Au fost înregistrate 88 de voturi "pentru" şi 184 "împotrivă". Pentru ca guvernul propus să fie învestit de Parlament era nevoie de minimum 234 de voturi "pentru". Înainte de procedură, Cioloș declara că își asumă toată responsabilitatea politică.

Votul a fost secret cu bile. Parlamentarii PNL şi UDMR nu şi-au exprimat votul, fie au fost prezenţi şi au anunţat că nu votează, fie au fost absenţi din sală. Preşedintele Klaus Iohannis trebuie să cheme din nou la consultări partidele, iar apoi să desemneze un alt candidat pentru funcţia de prim-ministru. Potrivit Constituţiei României, preşedintele poate să dizolve parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea guvernului, în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE