Familia noului director general al ANRE, Alexei Taran, a înregistrat pe parcursul anului trecut venituri de 2 milioane 852 de mii de lei
Salariu impunător, câteva imobile, conturi la mai multe bănci din țară și peste hotare, dar și un automobil de lux care costă aproape un milion de lei. Asta găsim în declarația de avere și interese personale a noului director general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Alexei Taran. Ce averi a mai indicat oficialul, aflați în continuare.
Familia noului director general al ANRE, Alexei Taran, a înregistrat pe parcursul anului trecut venituri de două milioane 852 de mii de lei. Dintre acestea, salariul pe care l-a ridicat Taran din activitatea sa din cadrul Agenției reprezintă un milion 527 de mii de lei sau peste 127 de mii de lei pe lună. Soția sa a avut un salariu anual de peste 628 de mii de lei. De asemenea, Alexei Taran a declarat venituri din vânzarea unui automobil Skoda Kodiaq - 645 de mii de lei. A obținut venituri și din indemnizații și alocații de stat pentru copii de la statul român în sumă de 10.512 lei românești.
În declarația de avere vedem că Taran are conturi la 23 de bănci, atât în țară, cât și peste hotare. Suma totală a acestor conturi este de 538 de mii de lei. Mai mult, directorul general al ANRE deține și un portofoliu virtual de criptomonede, iar valoarea acestuia este de 24 de mii 500 USDT, criptomonedă stabilă care este legată de dolarul american.
Familia Taran deține în proprietate două apartamente - unul de 112 metri pătrați, pe care l-a procurat în 2022 și care are o valoare de piață de trei milioane de lei și altul de 51 de metri pătrați cumpărat anul trecut cu 1,2 milioane de lei. Alexei Taran are în posesie trei automobile. Este vorba de un Mercedes fabricat în anul 1980, evaluat la o mie de euro, un Renaul Scenic din 2013, cu o valoare de piață de aproape 188 de mii de lei și un Volvo XC90 din 2020 pe care l-a cumpărat anul trecut cu 820 de mii de lei.








