Cetățenii Republicii Moldova vor călători fără vize în Emiratele Arabe Unite
Social 5 august 2025, 20:33 | 383

Cetățenii Republicii Moldova vor călători fără vize în Emiratele Arabe Unite. Un acord bilateral semnat între oficialii de la Chișinău și Abu Dhabi va intra oficial în vigoare pe 5 septembrie.

Memorandumul de înțelegere privind abolirea reciprocă a regimului de vize pentru deținătorii de pașapoarte ordinare, oficiale și diplomatice a fost semnat de vicepremierul și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, și omologul său, șeicul Abdullah bin Zayed Al Nahyan. Conform acestui acord, cetățenii Republicii Moldova vor putea călători în Emiratele Arabe Unite fără viză pentru o durată de până la 90 de zile într-un interval de 180 de zile.

Potrivit ministrului de externe Mihai Popșoi, documentul semnat demonstrează dorința comună a ambelor state de a înlesni mobilitatea cetățenilor și de a întări relațiile bilaterale. „Acest acord nu doar simplifică călătoriile și întărește legăturile de prietenie dintre cele două țări, ci oferă și un impuls important dezvoltării economice, turismului și cooperării culturale dintre Moldova și Emiratele Arabe Unite”, a precizat Mihai Popșoi într-un comunicat remis presei.

Opinia ta contează. Comentează!