Doar că, pe o clipă, mi-aș fi dorit să ni-l imaginăm pe Eminescu în zilele noastre. Să zicem că marele poet și jurnalist, pentru că Eminescu a fost și unul dintre cei mai pătrunzători gazetari pe care i-a dat acest spațiu vreodată, ar fi urmărit plictisit ziua de 15 ianuarie, cu tot patosul său, și-ar fi decis să deschidă televizorul, să butoneze telecomanda și să caute un film bun, pe măsura unei zile de duminică, care mai și coincide cu Ziua Culturii Naționale. Ei bine, mă îndoiesc că Eminescu ar fi fost mulțumit de ce ar fi găsit. Pentru că astăzi la televizoarele moldovenești, orice film străin este disponibil doar în limba rusă.

Mulți dintre moldoveni nici măcar nu știu cum sună vocile lui Christian Bale, Leonardo di Caprio, Nicole Kidman sau Maryl Streep, pentru că ele, sunt oferite aici doar în traducerile aproximative ale unor cetățeni ruși.

Și dacă Eminescu s-ar fi supărat pe ce i se oferă pe micul ecran și-ar fi decis să meargă la cinematograf, pentru a urmări vreun film laureat la Globurile de Aur, nici acolo nu ar fi înțeles mare lucru. Pentru că zilele astea, în ianuarie 2023, la cinematografele din Moldova, nu ai nicio șansă să apreciezi adevăratele calități actoricești ale lui Tom Hanks, Brad Pitt sau Margot Robbie, deoarece și ei ne sunt oferiți prin intermediul unor dublaje rusești.

Ce fel de cultură vrem noi să avem în țara asta, când și la 30 de ani de independență, suntem obligați să urmărim un film la televizor sau cinematograf doar în limba rusă? Dublat uneori de vocile acelorași propagandiști care astăzi justifică și îndeamnă la crimele comise în Ucraina?

În România, nivelul de cunoaștere a limbii engleze este mult peste media de la noi, în mare parte datorită faptului că acolo filmele, fără excepție, sunt oferite în original și subtitrate. Dar nu este vorba doar de engleză. Uitați-vă la felul în care ne exprimăm noi în limba română. Limba maternă, limba în care ne-am născut. Peste 80% din comentariile pe rețelele sociale chiar și la această ediție de Post Scriptum, vor fi într-o română aproximativă. Cu minimum 2-3 greșeli în fiecare propoziție.

Asta pentru că nu ne respectăm pe noi înșine. Pentru că nu ne pasă de cultura noastră, de limba noastră, de ce lăsăm în urmă. Eu mi-aș fi dorit ca anul ăsta, de Ziua Culturii Naționale, Consiliul Audiovizualului, spre exemplu, să anunțe că va obliga posturile de televiziune să ofere filmele străine în original sau dublate în limba română, dacă își poate permite cineva asta.

Iar Ministerul Culturii să fi venit la ultima ședință a Guvernului cu un proiect de lege prin care să oblige cinematografele același lucru. N-ar fi fost rău dacă Ministerul Educației ar fi lansat un program de încurajare a studenților meargă la specialitățile pedagogice. Un program prin care în următorii 5 ani, salariile profesorilor să se dubleze. Pentru că școlile noastre, cu mici excepții, nu mai au parte de tare multă vreme de dascăli care să reprezinte un reper pentru elevi, un exemplu bun. Și care să se ridice la nivelul unui sistem educațional al zilelor pe care le trăim. Să contribuie la educarea unor generații de care să fim mândri.

M-ar fi bucurat și un program prin care să îndemnăm copiii, tinerii, să citească măcar 30 de minute pe zi în afara programului educațional. 30 de minute din media celor 5-6 ore pe care le petrec zilnic pe tik-tok sau instagram.

Cultura trebuie respectată, promovată, dezvoltată, în fiecare zi. Sistemic, la nivel național. Nu doar la 15 ianuarie, prin declarații patetice și recitări de versuri.