Spitalul raional Cahul are depozite în ruine și clădiri care în loc de acoperiș au doar o peliculă
Social 17 august 2021, 19:26 | 11070

La Spitalul raional Cahul domină sărăcia și deznădejdea. Imediat ce ajungi în curte, ai impresia că ai intrat în ograda unei case părăsite: depozite care stau să cadă, clădiri care în loc de acoperiș au doar o peliculă, angajați la limita răbdării și iarbă până la brâu. Nu e de mirare că acum câteva săptămâni, aici au fost prinși câțiva șerpi.

EUGENIA APOSTU, reporter Jurnal TV: "Pe aceste scări este greu să cobori cu mâinile goale, nu încă încărcat cu desage pline cu de-ale gurii. Bufetierele din câteva secții ale Spitalului raional Cahul vin aici după mâncare de 3-4 ori pe zi."

EUGENIA APOSTU, reporter Jurnal TV: "Cu gălețile pline cu mâncare, angajatele secție chirurgie trec pe această cărărușă improvizată. Aici iarba este până la brâu.

La spitalul din Cahul, ambulanțele au o vechime de zeci de ani. Acestea nu sunt dotate cu absolut nimic, iar uneori le cedează frâna.

EUGENIA APOSTU, reporter Jurnal TV: "Iar aceasta este o ambulanță, care duce uneori pacienții dintr-o secție în alta. Cei infectați cu covid au nevoie de oxigen. Aici însă nu găsim absolut nimic."

GHEORGHE CÎRJĂU, șofer de ambulanță: "Cu această ambulanță duceți și cazurile grave? -Da, da și morții i-am dus la morgă cu asta. Când se urcă pacienții îmi zic da ce îmi da-ți și sicriul deodată?!"

Uneori, duce pacienții cu COVID, iar imediat după asta - mâncarea pentru bolnavi.

GHEORGHE CÎRJĂU, șofer de ambulanță: "Cu asta ducem mâncarea la bolnavi la infecțioase, unde sunt bolnavii gravi de COVID. De câte ori ne-am adresat la domnul Saviuc nu spune nimic, zice du-te și lucrează, nu-ți place scrie cerere și eliberează-te din lucru. Da uitați-vă ce mizerie aici, așa ani întregi noi ne chinuim cu așa mașină. Bacul a sărit de la benzină și al doilea sare."

Bufetiera de la secția COVID a spitalului raional Cahul spune că răbdarea angajaților a ajuns la limită. Într-o secție cu profil COVID nu este nici măcar apă caldă, așa că angajații se descurcă cum pot.

TATIANA DIMITROVA, bufetieră la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului raional Cahul: "Cu apă rece spălăm. Încălzim cu încălzitorul electric apă, o turnăm în vas și spălăm vesela așa. - În secția în care sun t bolnavii cu COVID? - Da. La noi numai cu COVID. Să veniți și să vedeți ce se face la noi în secție. Reparație nu se face, podelele rupte, paturile murdare. Morții mor și îi punem în baie, duș care se spală bolnavii și acolo mortul stă, așteaptă până când o să vină salvarea și o să-l ia salvarea."

Bolnavii infectați cu COVID cresc de la o zi la alta.

TATIANA DIMITROVA, bufetieră la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului raional Cahul: "Acum, la prezent este o infirmieră de noapte și o bufetieră. Bolnavii sunt gravi și foarte mulți. La 70 de persoane lucrează o infirmieră și o bufetieră. Noi nu reușim, cu lingurița trebuie să hrănim bolnavii. Noi nu mai putem, administrația noastră nu ne aude că noi nu avem putere cum să mai lucrăm."

Revoltați sunt și locuitorii din Cahul, care au avut nenorocul să fie pacienți.

În ziua când la Chaul a mers echipa Jurnal TV, administrația Spitalului raional era lipsă. Am încercat să vorbim cu la telefon cu directorii adjuncți ai instituției, Elena Tatu și Denis Saviuc. Tatu nu ne-a răspuns la apel, iar Saviuc ne-a redirecționat către ofițerul de presă al instituției, care nu a reacționat.

Săptămâna trecută, când Jurnal TV a pus pe post un reportaj despre condițiile nefavorabile din instituție, dar și despre invazia de șerpi pe teritoriul spitalului, directorul adjunct Elena Tatu ne-a spus că problema va fi rezolvată, doar că nu se știe când.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie