Post Scriptum cu Alex Cozer: Autonomie nu înseamnă anarhie

În ultimele zile asistăm la o serie de frământări în Găgăuzia. O regiune a Republicii Moldova care beneficiază de statutul de autonomie, dar care în 30 de ani de independență s-a bucurat de privilegii pe care le-ar invidia chiar și un stat federal. Doar că privilegiile Găgăuziei nu au reieșit neapărat din prevederile legale, ci mai degrabă am asistat la o anarhie absolută în raport cu autoritățile constituționale și lege.

Recent, în autonomie au avut loc alegeri. Iar încălcările din cadrul scrutinului au fost cu duimul. Alegători mituiți, depășirea de câteva ori a plafoanelor de cheltuieli, interferențe din partea unor guverne străine în procesul electoral, sunt doar câteva dintre încălcările depistate. Așa-zisele alegeri au fost câștigate de Evghenia Guțul, un presonaj absolut anonim până acum 2-3 luni, când criminalul fugar Șor a inventat-o și a propus-o drept candidat la funcția de bașcan. Beneficiind de banii murdari pe care Șor i-a utilizat în absolut toate campaniile la care a participat, furați tot din buzunarele cetățenilor, dar și de susținerea masivă a Moscovei, inclusiv a așa-ziselor vedete de acolo, candidata anonimă a defilat în scrutin. Mai ales că a mai și făcut promisiuni SF, de genul încă un Monaco în Moldova.

Iar când autoritățile de la Chișinău au încercat să intervină, în conformitate cu prevederile legale, pentru a curma din acest dezmăț absolut, găgăuzii s-au revoltat. Că, vezi Doamne, se implică Chișinăul în autonomia lor. Doar că, autonomie nu înseamnă anarhie. Autonomie nu înseamnă să calci în picioare legea, să comiți orice ilegalitate îți dorești și să nu fii tras la răspundere pentru ceea ce faci, așa cum se întâmplă oriunde altundeva pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale de la Chișinău.

Din păcate, cei din autonomie au fost obișnuiți timp de 30 de ani cu astfel de practici. În condițiile în care Chișinăul a închis ochii la tot ce se întâmplă acolo, doar în schimbul susținerii politice.

Iar astăzi s-a ajuns într-un hal în care atunci când mergi în Găgăuzia, ai impresia că ai ajuns în vreo regiune rusească. Și nu mă refer doar la faptul că se vorbește limba rusă, nicidecum găgăuza și cu atât mai puțin româna. Lucrurile sunt mult mai triste. În televizoarele găgăuzilor continuă să fie difuzată absolut liber propaganda rusă. Practic toate canalele disponibile la un cablist din Moscova, le găsești și la Comrat. Toată propaganda mizerabilă a Kremlinului este la liber acolo. Chiar dacă Găgăzuia este în Republica Moldova, țara în care au fost adoptate legi și decizii prin care se interzice expres difuzarea canalelor rusești ce dezinformează. Iar acest lucru se răsfrânge și în viața de zi cu zi a oamenilor de acolo. Care gândesc și acționează exact cum li se spune de la Moscova. În Rusia e o normalitate să fie fraudate alegerile? Așa e și în autonomia din sudul Moldovei. La ruși e ok să nu prea respecți legile, să faci evaziune fiscală, înseamnă că se poate și acolo.

Iar Moscova, desigur, se bucură, încurajează și contribuie din plin la această stare absolut anormală de lucruri. Confirmând asta încă o dată recent, prin păpușa vorbitoare a Kremlinului, Maria Zaharova.

Ce nu vor să înțeleagă și să accepte sub nicio formă propagandiștii și barbarii Kremlinului e că Republica Moldova este stat independent, suveran, dar, cel mai important, că orice cetățean, actor politic, persoană publică, este obligat să respecte legea! Și legea trebuie aplicată. Iar cei care au încălcat-o, să fie sancționați. Chiar dacă asta presupune anularea unor alegeri. Un alt lucru extrem de important, pe care cu toții trebuie să-l înțelegem, e că nu mai putem ignora în continuare acea autonomie așa cum s-a întâmplat până acum. E nevoie de școli în limba română, este imperativ să fie respectată legislația audiovizuală și acolo. Oamenii trebuie să înțeleagă că toată infrastructura de care se bucură, drumuri impecabile, școli noi și renovate, apeducte, iliminare stradală, au fost implementate exclusiv cu bani europeni, românești sau turcești. Și nicidecum rusești. Că rușii știi doar să impună propaganda, teroare și barbaria lor, peste tot pe unde domină. Că Rusia înseamnă sărăcie, dictatură și crimă.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Criza energetică lovește regiunea

6 august 2026, 21:10

Regiunea noastră trece printr-o criză a energiei electrice fără precedent. Nici...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Țara care condamnă femeile

4 august 2026, 20:16

Există o țară în această lume în care femeile nu au dreptul, prin lege, de a...

Post Scriptum cu Alex Cozer: De la confruntare la respect

30 iulie 2026, 21:46

De la „nu ai nicio carte” la „faci o treabă grozavă”, de la „vei pierde totul”...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Revoltă contra tarifelor la gaz

28 iulie 2026, 20:14

Câteva sute de oameni, în frunte cu liderii partidelor de opoziție atât parlamentare...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Îngrijorări pe Nistru

23 iulie 2026, 21:29

Este sau nu suficientă apă în rîul Nistru? Există pericolul ca municipiul Chișinău...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Factura care aprinde spiritele

17 iulie 2026, 17:33

21 de lei pentru un metru cub de gaz. Adică o creștere de aproape 7 lei a actualului...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Declarații și consecințe

14 iulie 2026, 20:35

O declarație controversată a ambasadorului Germaniei la Chișinău, Hubert Knirsch,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Plahotniuc e de vină

9 iulie 2026, 20:45

Plahotniuc este de vină! Igor Grosu și Dan Perciun, doi dintre principalii lideri...

Post Scriptum cu Alex Cozer: PAS și lecțiile neînvățate

2 iulie 2026, 21:45

Cei de la guvernare, în frunte cu Maia Sandu și Igor Grosu, au ieșit la începutul...

Opinia ta contează. Comentează!