O misiune a Serviciului de acţiune externă a UE se va deplasa la Minsk
Externe 24 noiembrie 2021, 20:18 | 586

Ucraina a început o "operaţiune specială" în apropierea graniţei sale cu Belarus, în încercarea de a întări apărarea acestei frontiere şi a împiedica o criză a migraţiei, a anunţat Serviciul frontierei de stat ucrainene. O misiune a Serviciului de acţiune externă a Uniunii Europene se va deplasa la Minsk pentru a facilita repatrierea migranţilor blocaţi în Belarus, dar nu se pune problema de a intra în negocieri cu preşedintele Lukaşenko, a declarat șeful diplomaţiei europene, relatează AFP.

Nu există există negocieri cu regimul Lukaşenko şi nu există nimic care să semene cu vreo recunoaştere de facto. Această misiune trebuie să evalueze nevoile. Nu are nimic de-a face cu recunoaşterea regimului şi nu are nicio legătură cu negocierile, a declarat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell în cadrul unei conferinţe de presă, după anunţarea unor noi sancţiuni europene.

Miilor de migranţi de la graniţa Uniunii Europene cu Belarus li se vinde o iluzie, printr-un zbor rapid pe ruta Dubai-Belarus-Germania, dar de fapt ei îşi cumpără bilet către o pădure îngheţată, printr-un joc cinic, a declarat marţi, la Strasbourg, vicepreşedintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas. MARGARITIS SCHINAS vicepreşedintele Comisiei Europene: "Acțiunile Belarusului sunt un adevărat pericol pentru securitatea și controlul hotarelor. Trebuie să percepem aceste acțiuni așa cum sunt ele, fiind o încercare de a crea o criză permanentă, care este parte a unui efort comun de destabilizare a UE, testând unitatea noastră. Nu este doar o criză de migrație, nu este doar o problemă de migrație. Este un pericol enorm asupra securității!"

Vicepreşedintele executivului Uniunii Europene a dat asigurări că "Europa a putut să-şi numere prietenii în această criză şi a găsit mulţi". ”Dacă vrem să fim un actor geopolitic important trebuie să acţionăm cu forţă", a spus Schinas.

Problema cu Belarus nu este o criză a migraţiei, ci o tentativă a regimului autoritar al lui Alexandr Lukaşenko de a crea o criză continuă, a declarat în cadrul unei dezbateri din plenul Parlamentului European, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

URSULA VON DER LEYEN preşedintele Comisiei Europene: "Comportamentul inadmisibil al regimului din Belarus a fost ținta discuțiile mele cu președintele Biden. Ambii am căzut de acord că aceasta nu este doar o criză de migrație. Este o încercare a unui regim autoritar de a destabiliza vecinii săi democratici."

Aceste acţiuni fac parte dintr-un efort concertat de a destabiliza vecinătatea europeană, inclusiv Ucraina şi Republica Moldova. ”Avem obligaţia să facem faţă acestei crize şi crizelor viitoare", a subliniat Ursula von der Leyen, potrivit AFP.

Ucraina a desfăşurat 8500 de soldaţi şi ofiţeri de poliţie la graniţa cu Belarus, pentru a împiedica posibile tentative ale migranţilor de a trece această frontieră. Kiveul este îngrijorat că migranţii blocaţi la frontierele poloneze şi ale republicilor baltice ar putea încerca să ajungă în Uniunea Europeană prin Ucraina. Serviciul de frontieră ucrainean a comunicat că unităţi de paraşutişti au efectuat exerciţii în regiunea sudică Nikolaev, în apropierea principalului port maritim ucrainean, Odesa, şi de peninsula Crimeea, ocupată de Rusia în 2014. Acest anunţ vine într-un context în care în ultimele zile, Statele Unite, NATO şi Uniunea Europeană şi-au exprimat îngrijorarea în privinţa mişcărilor de trupe ruse din jurul Ucrainei, transmite Reuters.

Opinia ta contează. Comentează!