Post Scriptum cu Alex Cozer: Dodon răspândește falsuri

Moldovenii au fost de-a lungul ultimilor 30 de ani ținta unor campanii de manipulare, dezinformare și spălări de creieri cum puține alte țări europene au avut de înfruntat. Influența presei ruse, una dintre cele mai părtinitoare din lume, dar și felul în care a fost controlată cea mai mare parte din media locală de către politicieni și grupări de interese, au făcut ca cetățenii noștri să fie mult mai ușor manipulabili și vulnerabili în fața dezinformării. Iar aceste practici, încă funcționale într-o societate care nu are capacitate deplină de a digera și analiza o informație, sunt utilizate la greu. Igor Dodon este unul dintre campionii acestora, pe care le-a folosit de-a lungul întregii sale cariere publice. De cele mai multe ori fără a fi taxate nici într-un fel.

O refulare de acest fel Dodon a avut săptămâna trecută, după ce a fost eliberat din izolator și a plecat în arest la domiciliu. În încercarea de a se victimiza, el s-a întrecut pe sine la capitolul falsuri, recurgând la unele fabulații care într-un stat cu cetățeni mai bine informați ar fi stârnit doar zâmbete.

Din păcate, la noi acest tip de manipulări în continuare prinde. Și ele trebuiesc dezavuate și condamnate.// Probabil cea mai mare fabulație cu care a operat Dodon este o acuzație precum că procurorii care îi gestionează cazul ar fi ghidați de ambasada Statelor Unite. Prin această asociere, lipsită de orice probă, Dodon încearcă în continuare să-și dea mult mai multă importanță decât are și să se plieze pe linia propagandei ruse, care acuză America de toate relele, inclusiv de faptul începerii războiului din Ucraina. În continuarea liniei de propagandă pe care a avut-o mereu, dar asupra căreia insistă în special după invazia din Ucraina, Dodon a mers și mai departe, acuzând că în prezent în Moldova ar patrula polițiști străini, care ne controlează mașinile, iar că frontierele noastre ar fi apărate de militarii altor state.

Aici Dodon, pentru a fi mai eficient în manipulări, a utilizat niște frânturi de informații pe care le-a denaturat și prezentat într-o lumina falsă, care să transmit teamă în societate. De fapt, politiștii la care face referire Dodon sunt români, care pe parcursul lunii aprilie au organizat filtre comune cu cei moldoveni pentru a sancționa șoferii care au comis încălcări în trafic și nu și-au plătit amenzile. Practici absolut normale de felul cărora au avut loc de mai multe ori și vor continua. Iar așa-zișii militarii de la frontiere nu sunt nimic altceva decât polițiști din misiunea FRONTEX, cu care Republica Moldova cooperează încă din anul 2008, când Dodon se afla la guvernare.

Acțiunile de acest fel au loc periodic, iar de această dată în jur de 80 de polițiști europeni s-au alăturat celor locali pentru a ajuta în fața fluxului foarte mare de refugiați. Din toată această ciorbă plină de ingredinte manipulatorii nu putea lipsi, desigur, NATO. Alianța Nord-Atlantică, transformată de propaganda rusă și diversioniștii Kremlinului de aici într-o sperietoare, dar care nu este nimic altceva decât o alianță militară defensivă.

De fapt, armata moldovenească, cea mai subfinanțată din toată Europa, chiar are mari nevoie de donații, indiferent de unde vin ele. Iar în acest an, aceste donații nici măcar nu au venit, în pofida disponibilității partenerilor occidentali de a le face. Asta nu înseamnă încălcarea principiului neutralității și nici că vom fi antrenați în vreun război, ci doar sporirea capacităților de apărare. Iar Dodon să-și amintească că ultimul lot serios de donații de armament american a venit la Chișinău în 2017, când chiar el era președinte. În încercarea de a se victimiza și a-și politiza dosarul, Dodon operează cu tot felul de astfel de manipulări. Și o va face în continuare. Cetățenii trebuie însă să dea dovadă de discernământ și să filtreze orice astfel de declarații. Iar justiția să-și facă treaba.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Makarov, din nou la Chișinău

24 septembrie 2026, 21:28

1. Un oligarh rus sub sancțiuni occidentale, care a făcut afaceri penale cu...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Călin Georgescu, reținut

22 septembrie 2026, 21:13

Este din nou mare scandal politic la București. Călin Georgescu a fost reținut....

Post Scriptum cu Alex Cozer: Prețul compensațiilor

17 septembrie 2026, 21:24

300 de km de drum nou-nouț, la standarde europene. Peste 100 de școli moderne,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Extrema dreaptă prinde rădăcini

8 septembrie 2026, 21:14

Zilele astea asistăm la foarte mult extaz în rândurile așa-zișilor suveraniști...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Crima de la Măgdăcești, eșecul statului

3 septembrie 2026, 22:21

După ani de zile în care a fost supusă abuzurilor și violenței de către propriul...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Falsuri peste Prut

1 septembrie 2026, 20:47

În timp ce Republica Moldova marca 35 de ani de independență și 37 de ani de...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Criza energetică lovește regiunea

6 august 2026, 21:10

Regiunea noastră trece printr-o criză a energiei electrice fără precedent. Nici...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Țara care condamnă femeile

4 august 2026, 20:16

Există o țară în această lume în care femeile nu au dreptul, prin lege, de a...

Post Scriptum cu Alex Cozer: De la confruntare la respect

30 iulie 2026, 21:46

De la „nu ai nicio carte” la „faci o treabă grozavă”, de la „vei pierde totul”...

Opinia ta contează. Comentează!