Image-Description
Iniţiatoarea petiţiei BREXIT pentru revocarea articolului 50, ameninţată cu moartea
Externe 25 martie 2019, 12:00 | 1264

Femeia care a iniţiat petiţia Brexit pentru revocarea articolului 50 a declarat că a primit un „torent de injurii”. Margaret Anne Georgiadou a declarat că a primit trei ameninţări cu moartea la telefon şi că a avut contul de Facebook „hăckuit”.

Sâmbătă dimineaţa, petiţia a ajuns la peste 4 000 000 milioane de semnături şi a devenit cel mai semnat protest din istorie.

Aceasta a postat pe Twitter pentru a detalia abuzul îngrozitor pe care l-a primit. „Aseară am primit trei ameninţări cu moarteala telefon. Cine vrea Brexit atât de mult încât ar fi în stare să omoare pentru asta?" Margaret a afirmat că scopul petiţiei sale a fost „să pună capăt pretenţiei că ieşirea din UE este voinţa poporului".

Vineri, fostul şef al MI5 a spus că Brexit a ajutat creşterea numărului de atacuri împotriva deputaţilor.

Lordul Jonathan Evans, acum preşedinte al Comisiei Parlamentare pentru standarde în viaţa publică, a declarat că este deja conştient de faptul că politicienii limitează ceea ce spun în public deoarece se tem pentru siguranţa lor.

Lordul Jonathan Evans, acum preşedinte al comisiei parlamentare pentru standarde în viaţa publică, a declarat că este deja conştient de faptul că politicienii limitează ceea ce au spus în public din cauza temerilor legate de siguranţă.

Opinia ta contează. Comentează!