Parascovia Carp era copil, avea doi ani și jumătate, când toată familia sa a fost ridicată în toiul nopții și trimisă Tiumen
Cei care au trăit acele vremuri vitregi, nu pot vorbi acum fără lacrimi despre suferințele îndurate. Parascovia Carp era copil, avea doi ani și jumătate, când toată familia sa a fost ridicată în toiul nopții și trimisă în regiunea Tiumen.
Parascovia Carp este unul dintre miile de copii care au crescut în frigul și foamea din taigaua siberiană. Copilăria ei s-a consumat fără jucării, căldură sau familie reunită. A fost deportată împreună cu mama sa, fratele de cinci luni și bunica. Pe tata nu l-a mai văzut.
PARASCOVIA CARP, copilul celor deportați: "M-am născut în satul Costești, astăzi raionul Ialoveni, în cel mai strașnic an și perioadă a foametei organizate. În 1949 au început deportările, familia noastră a fost inclusă în listele de a fi deportați. Am fost deportați, mama, eu, care aveam 2 ani și jumătate și fratele care avea 5 luni, bunica, mama tatălui meu care avea mai mult de 60 de ani și după mai multe săptămâni am ajuns în regiunea Tiumen."
După un drum lung și chinuitor, familia Carp a ajuns în regiunea Tiumen. Singura care muncea era mama. O pâine era împărțită la cinci. Deseori, mânca pomușoare, iarbă... Tot ce era comestibil.
PARASCOVIA CARP, copilul celor deportați: "Era foarte greu... pentru că muncea doar mama. Bunica nu putea munci, noi eram foarte mici, porția se dădea pentru unul care lucra, împreună cu noi mai locuia încă o bătrână din sat. Mama ne hrănea pe toți - două bătrâne și noi, doi copii foarte mici. E clar că nu ne ajungea... i se dădea o pâine."
În Siberia, Parascovia a învățat să supraviețuiască. La șapte ani, mergea singură la școală în satul vecin.
PARASCOVIA CARP, copilul celor deportați: "Eu am învățat acolo în clasa întâi, în alt sat, ne duceau cu sania pe copiii din satul nostru în Ceriomușki. Ne acopereau, era foarte frig, când coboram, între pâslă și picior era alb, promoroacă, era destul de frig. Stăteam o săptămână într-un fel de internat, în acel internat nu erau femei să ne deservească, dar noi singuri la vârsta ceea mică de șapte ani noi singuri ne făceam mâncare, curat."
În luna mai 1955, după șase ani de frig, foamete și suferință, familia Carp s-a întors acasă. Dar „acasă” nu mai era ca înainte. Tatăl, care fugise în timpul deportării, nu s-a mai întors niciodată.
PARASCOVIA CARP, copilul celor deportați: "În mai 55 ne-am întors acasă, dar acasă nu ne-a fost mai ușor. Tatăl care atunci a fugit, nu s-a mai întors la noi."
Povestea Parascoviei Carp este una dintre miile ale celor, care au trecut prin iadul Siberiei. Șase ani din viața ei s-au scurs printre geruri, lacrimi și foame. Iar azi, ea trăiește cu amintirile dureroase pe care le poartă în suflet.
