Republica Moldova a înregistrat un nou record de prezență la scrutinul din 4 mai, pentru președinția României
Social 5 mai 2025, 15:46 | 724

Republica Moldova a înregistrat un nou record de prezență la scrutinul din 4 mai, pentru președinția României. La cele 64 de secții de votare s-au prezentat aproximativ 91 de mii de români, cu 12 la sută mai mult decât la scrutinul din 24 noiembrie 2024. La secția de votare deschisă la Biblioteca Națională, alegătorii ne-au declarat că își doresc un președinte demn, care să reprezinte cu onoare România.

Aproape jumătate dintre alegătorii români stabiliți în estul Prutului au votat în Chișinău, dar prezența la urne a fost remarcabilă și la laloveni, Hâncești sau Orhei. Un flux constant de alegători a fost înregistrat la la Bălți.

ANTONIE, Episcopul de Bălți al Mitropoliei Basarabiei: "Noi suntem parte a unui neam și suntem cetățeni ai României și beneficiile pe care le au cetățenii Republicii Moldova dea lungul vieții ar trebui să fie răsplătite prin această participare."

Românii din Republica Moldova sunt printre cei mai activi alegători, alături de cei din Italia, Germania, Marea Britanie și Spania. La urne, cei mai mulți au ieșit alegătorii cu vârste cuprinse între 45 și 64 de ani. La polul opus sunt tinerii de până la 24 de ani.

Cel mai votat candidat în Republica Moldova a fost Nicușor Dan, susținut de 47 de mii 630 de alegători, adică 52,63%. Pe locul secund s-a clasat Crin Antonescu, creditat cu 19 mii 630 de voturi, adică 21,69% din total, urmat de George Simion, pentru care au votat 11 mii 282 de cetățeni. Elena Lasconi a acumulat 8 mii 686 de voturi, iar Victor Ponta - 1 mie 990 de voturi.

Opinia ta contează. Comentează!