Post Scriptum cu Alex Cozer: Criză energetică în stânga Nistrului

În stânga Nistrului e, din nou, criză energetică. Provocată, desigur, de ruși. Care vor să ne lase fără energie electrică exact în preajma alegerilor din toamnă.

La sfârșitul săptămânii trecute, regiunea separatistă a rămas fără apă caldă, în timp ce stațiile de alimentare nu mai vând metan. Iar industria grea, care abia repornise la turații maxime, începe din nou să-și trimită angajații acasă. În același timp, Krasnoselski, căpetenia separatistă de la Tiraspol a cerut deconectarea imediat a locuitorilor Trasnistriei care nu plătesc pentru gaze și energie electrică.

Ce s-a întâmplat? Oficial, e imposibil de spus. Pentru că, din februarie, în stânga Nistrului, gazele rusești ajung printr-o schemă deosebit de opacă, cu implicarea mai multor intermediari. Chiar dacă e vorba de aceleași gaze extrase de Gazprom, rușii au băgat în schemă companii din Dubai și Ungaria, pentru a fi mai ușor propagandei ruse să se apere atunci când Moscova provoacă astfel de crize.

Vă dați seama că dacă astăzi Gazprom reducea, din nou, livrările, ar fi fost aproape imposibil pentru Moscova să se justifice chiar și în fața populației din stânga Nistrului, atât de puternic afectată de propaganda care i-a fost impusă de decenii. În plus, ar fi fost și pe intern mai dificil de explicat un astfel de tratament, aproape genocid, aplicat asupra unor oameni pe care chiar Kremlinul îi consideră parte a „ruskii mir”.

Cum însă acum sunt o mulțime de intermediari în schemă, propaganda va da vina pe Chișinău, Kiev sau oricine altcineva pentru a-și justifica aceste noi acțiuni inumane. Miza nu este însă nici măcar stânga Nistrului. Este Chișinăul. Sunt alegerile din toamnă. Moldova trebuie destabilizată cât mai puternic pentru a fi scoasă de pe drumul european și rearuncată în mizerie și sub sclavie rusească.

Prima tentativă a fost în ianuarie. Atunci când, timp de o lună de zile, rușii au experimentat pe cetățenii din stânga Nistrului precum pe niște șoareci de laborator. I-au lăsat în plină iarnă fără căldură, lumină și apă caldă. O lună de zile! Moldova însă a rezistat cu ajutorul Uniunii Europene și chiar a identificat gaze naturale pentru a salva și Transnistria. Abia atunci, barbarii lui Putin, înțelegând că nu le-a mers planul, au decis să reia livrările prin actuala schemă sofisticată.

Planul vechi a rămas însă în picioare. Și barbarii vor face tot posibilul să-l pună în aplicare. Cel mai mare pericol, în acest moment, este un blackout total în Republica Moldova. În continuare, cât timp linia de înaltă tensiune Chișinău-Vulcănești nu este finalizată, până la 70% din necesarul de energie electrică importat de Republica Moldova din România trece prin nodul de la Dnestrovsk. O deconectare acolo ne poate lăsa ore bune fără curent în practic toată țară, iar reconectarea 100%, simultan, a întregii Moldove, va dura și va fi extrem de dificil de menținut stabilă.

Asta și încearcă acum să facă Kremlinul, reducând livrările de gaze până la a aduce în imposibilitate de funcționare a centralei electrice din stânga Nistrului, iar apoi la deconectarea întregii țări.

În același timp, sunt noi presiuni către liderii separatiști de la Tiraspol, care încearcă să facă o echilibristică între ordinele criminale care le vin de la Moscova și păstrarea unei stabilități în regiune. Stabilitate care va fi însă tot mai greu de păstrat în condițiile în care curent, gaze, salarii și pensii acolo nu vor mai fi. Totodată, rușii fac tot posibilul să agite locuitorii de peste Nistru și să-i scoată la alegerile din septembrie. Nefiind, în acest sens, întâmplătoare solicitarea lui Krasnoselski de a fi deschise secții de votare și în stânga Nistrului.

Noul curator al Moscovei pentru Republica Moldova, Serghei Kirienko, este mult mai cinic și inuman decât Dmitri Kozak. Și în războiul hibrid al rușilor împotriva noastră este gata să recurgă la orice gest. Pentru el nu există limite.

Scenariile rușilor pot fi însă contracarate. Prin intervenția României și Uniunii Europene. Dar, în primul rând, prin solidaritate și unitate în interiorul Republicii Moldova. Urmează luni în care atacul la care suntem supuși se va înteți. Pe toate direcțiile. Și trebuie să fim pregătiți să-I facem față. Pentru că aceasta este ultima și cea mai importantă bătălie de rezistență în fața asaltului barbar rusesc!

Post Scriptum cu Alex Cozer: Makarov, din nou la Chișinău

24 septembrie 2026, 21:28

1. Un oligarh rus sub sancțiuni occidentale, care a făcut afaceri penale cu...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Călin Georgescu, reținut

22 septembrie 2026, 21:13

Este din nou mare scandal politic la București. Călin Georgescu a fost reținut....

Post Scriptum cu Alex Cozer: Prețul compensațiilor

17 septembrie 2026, 21:24

300 de km de drum nou-nouț, la standarde europene. Peste 100 de școli moderne,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Extrema dreaptă prinde rădăcini

8 septembrie 2026, 21:14

Zilele astea asistăm la foarte mult extaz în rândurile așa-zișilor suveraniști...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Crima de la Măgdăcești, eșecul statului

3 septembrie 2026, 22:21

După ani de zile în care a fost supusă abuzurilor și violenței de către propriul...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Falsuri peste Prut

1 septembrie 2026, 20:47

În timp ce Republica Moldova marca 35 de ani de independență și 37 de ani de...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Criza energetică lovește regiunea

6 august 2026, 21:10

Regiunea noastră trece printr-o criză a energiei electrice fără precedent. Nici...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Țara care condamnă femeile

4 august 2026, 20:16

Există o țară în această lume în care femeile nu au dreptul, prin lege, de a...

Post Scriptum cu Alex Cozer: De la confruntare la respect

30 iulie 2026, 21:46

De la „nu ai nicio carte” la „faci o treabă grozavă”, de la „vei pierde totul”...

Opinia ta contează. Comentează!