Fostul comisar al Chișinăului, Vladimir Botnari, se regăsește pe lista electorală a Partidului ”PACE”
Politic 28 iunie 2021, 19:43 | 2067

Vladimir Botnari, fost ministru adjunct de Interne, figurant în dosarul ”7 aprilie”, vrea să devină deputat. El se regăsește pe locul șape în lista electorală a partidului condus de Gheorghe Cavcaliuc, PACE. De mai mulți ani, Botnari este șef al Serviciului de securitate al ”Moldtelecom”. În declarația de avere, depusă la CEC, Botnari nu indică nici casă, nici automobil, deși anterior presa a scris că deținea averi de milioane.

Vladimir Botnari indică pentru ultimii doi ani doar venitul de la locul de muncă, de 535 de mii de lei, și 270 mii de lei din alte venituri, menționând că e din creștere de capital. ”Ziarul de Gardă” scria în 2013 că Vladimir Botnari avea viza de reşedinţă într-o casă de milioane, înregistrată pe numele fiicei sale, cu doar o săptămână înaintea evenimentelor din aprilie 2009. Casa se află pe strada Sihastrului, în orăşelul Codru, în preajma Chişinăului. Casa cu două nivele, deşi pare mică, este construită într-un stil modern, fiind una dintre cele mai vizibile din zonă. În 2013, imobilul de 85 de metri pătrați era estimat de Cadastru la aproape 800 de mii de lei, în timp ce terenul de 560 metri pătrați - la aproape 70 de mii de lei. Experţii imobiliari afirmau atunci însă că imobilul familiei Botnari valorează mult peste trei milioane de lei. Botnari mai deţinea, împreună cu familia, o vilă în comuna Tohatin, unde era văzut adesea, alături de soţie. Casa este amplasată în vecinătatea unei cunoscute săli de nunţi din regiune şi se întinde pe o suprafaţă de peste 600 metri pătrați. Potrivit experţilor, conacul valorează peste trei milioane de lei. Vecinii îl vedeau pe Botnari la volanul unui Wolkswagen Touareg. Am încercat să aflăm detalii despre averea imobiliară a lui Vladimir Botnari. Avocatul acestuia, Gheorghe Avornic, ne-a promis că va reveni cu o reacție, dar până la editarea știrii nu s-a întâmplat. Fostul ministru adjunct de Interne Vladimir Botnari a fost cercetat penal, împreună cu fostul ministrul de Interne, Gheorghe Papuc, pentru neglijenţă în serviciu soldată cu moartea tânărului Valeriu Boboc în timpul protestelor din 7 și 8 aprilie 2009. Pe 30 iunie 2015, Botnari a fost achitat de Curtea Supremă de Justiție, după ce Curtea de Apel Chișinău l-a condamnat la doi ani cu suspendare, iar pe Gheorghe Papuc - la patru ani de închisoare, cu executare. Tot atunci, celor doi le-a fost retras gradul de general.

Opinia ta contează. Comentează!