Reacția Germaniei la Guvernul Chicu
Politic 18 noiembrie 2019, 21:00 | 3044

Doar implementarea continuă a agendei de reforme dincolo de hotarele de partid poate îndeplini revendicările moldovenilor asupra unui stat de drept. Este declaraţia purtătorului de cuvânt al Ministerului Federal al Afacerilor Externe al Germanei, făcută în contextul noului Guvern de la Chișinău.

Aceste revendicări includ şi o investigare exhaustivă şi elucidarea circumstanţelor scandalului bancar din 2014/2015, se mai arată în declarație. Potrivit purtătorului de cuvând al diplomației de la Berlin, deosebit de important este de a continua cursul stabilit al reformelor şi de către noul Guvern condus de Prim-ministrul Chicu. Guvernul Federal salută progresele înregistrate sub conducerea ex Prim-ministrului Sandu în domeniul justiţiei şi combaterii corupţiei, se arată în declarație. Potrivit oficialului, o cooperare eficientă a Germaniei şi UE cu Moldova depinde de implementarea consecventă a agendei de reforme. Fundamentul cooperării de mai departe rămâne, pe lângă principiul statului de drept, Acordul de Asociere şi Acordul de Liber Schimb cu UE. 

Opinia ta contează. Comentează!