Asistenţa blocată, reacţia deputaţilor
Politic 5 iulie 2018, 19:47 | 14535

Deputaţii PD nu se grăbesc să-şi asume responsabilitatea pentru suspendarea asistenţei financiare din partea Comisiei Europene. În timp ce unii se fac că plouă şi spun că n-au văzut o decizie în acest sens, alţii afirmă că vina le aparţine... tuturor. Nici deputaţii socialişti sau cei din fracţiunea PPEM nu-şi asumă eşecul în relaţiile cu partenerii europeni.

Alţi deputaţi PD nu se grăbesc să-şi asume responsabilitatea ca membri ai partidului aflat la guvernare şi chiar au acuzat presa de suspendarea asistenţei europene.

O poziţie similară a adoptat şi Ştefan Creangă, deputat PPEM, membru al majorităţii parlamentare.

Nici socialiştii, care au votat sistemul electoral mixt împreună cu PD, nu se grăbesc să-şi asume responsabilitatea.

Pe Mihai Ghimpu nu l-am găsit în toane bune. Acesta ne-a acuzat că suntem "imparţiali" şi "manipulatori".

Alţi deputaţi din opoziţia parlamentară spun că guvernarea trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru decizia luată de Comisia Europeană.

Precizăm că despre decizia oficială a Comisiei Europene de a suspenda acordarea primei tranşe din asistenţa macrofinanciară de 100 de milioane de euro se ştia încă de ieri, iar astăzi Parlamentul European a dispus măsuri mult mai dure împotriva Guvernului de la Chişinău.

Opinia ta contează. Comentează!