Maia Sandu: Supraviețuim prin unitate
Politic 25 iulie 2018, 19:46 | 3891

"Putem să supraviețuim în fața actualei guvernări doar dacă facem front comun, dacă ne sprijinim reciproc și dacă nu ne lăsăm intimidați". Este convingerea președintei Partidului Acțiune și Solidaritate și a fost exprimată la talk-show-ul "Ora Expertizei" de la Jurnal TV. Maia Sandu îndeamnă cetățenii să se mobilizeze în fiecare localitate și să conștientizeze gravitatea situației după invalidarea alegerilor din Chișinău. Vedeți mai multe, în cele ce urmează. Acțiunile de protest au mai multe obiective, subliniază președinta Partidului Acțiune și Solidaritate.

Actualul regim este construit pe baza fricii și a șantajului, a declarat Maia Sandu. În opinia președintei PAS, guvernarea încearcă să-i demotiveze și să-i demoralizeze pe cetățeni, și să inducă ideea că nimic nu poate fi schimbat, dar oamenii nu trebuie să cedeze.

În acest context, președinta Partidului Acțiunii și Solidaritate a îndemnat la mobilizare totală.

În altă ordine de idei, a fost abordat subiectul scrisorii primarilor care acuză Platforma DA și PAS de suspendarea finanțării Uniunii Europene pentru Republica Moldova.

Declarațiile exprimate de către Maia Sandu nu au fost comentate, deocamdată.

Opinia ta contează. Comentează!