Încă două mandate de arestare prelungite
Politic 20 noiembrie 2018, 22:58 | 1441

Judecătorii au prelungit astăzi mandatele de arestare în privința a încă două persoane dintre cele zece, reținute acum o lună în dosarul „mită pentru judecători”. În privința medicului Vadim Scarlat demersul a fost admis parțial. Acestuia i-a fost prelungită măsura preventivă cu încă 25 de zile în penitenciarul 13. Procurorul Vera Chiranda rămâne încă 30 de zile în arest la domiciliu.

Avocata procurorului Vera Chiranda a evitat orice comentariu. Potrivit procurorului, în continuare există riscul eschivării învinuitului de la urmărirea penală.

Iar în cazul medicului Vadim Scarlat demersul procurorului a fost admis parțial.

Avocatul său spune că decizia va fi contestată în scurt timp la Curtea de Apel, întrucât clientul se declară nevinovat.

Acuzatorul de stat a refuzat să ne spună dacă învinuitul cooperează sau nu cu ancheta, invocând secretul urmăririi penale.

Alte două demersuri în privința avocatului și a inculpatului vor fi examinate mâine. Cele zece persoane au fost reținute pe 23 octombrie, fiind bănuite într-un dosar de corupție. Judecătoarele de la Curtea de Apel Liubovi Brânză, Galina Moscalciuc și Ludmila Ouș, precum și cele de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru Svetlana Tizu și Victoria Hadârcă, au pretins și primit sume de bani în proporții deosebit de mari pentru a emite decizii favorabile pe mai multe cauze penale aflate în examinare. Avocatul și procurorul intermediau transmiterea banilor, iar medicul și cealaltă persoană implicată în schemă, erau clienții judecătorilor, în interesul cărora urmau să fie emise decizii favorabile.

Opinia ta contează. Comentează!