Jurnalul orei 17, 12 Iunie
Jurnalul orei 17:00 12 iunie 2023, 20:47 | 547

Prezentat de Vasile Luchianu

Șoc în Australia, unde cel puțin zece oameni au murit și alți 25 au fost răniți, după ce un autocar plin cu invitați care se întorceau de la o nuntă s-a răsturnat. Presa scrie că este al șaptelea cel mai grav accident rutier din istoria țării și cel mai grav din ultimele trei decenii. Premierul Australiei a transmis condoleanțe familiilor victimelor tragediei.

O nouă amânare în examinarea cauzei în care fostul președinte Igor Dodon și soția acestuia Galina Dodon sunt cercetați pentru falsificarea unui certificat medical. Decizia a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Ședința a fost amânată din cauza faptului că cererea avocaților lui Dodon de a fi format un complet de judecători, în acest proces, nu a fost examinată deocamdată. Procurorul Petru Iarmaliuc a declarat că apărătorii lui Dodon tergiversează procesul de judecată.

Fugarul Vladimir Plahotniuc este cercetat în patru dosare penale pe teritoriul Republicii Moldova. Pe bunurile acestuia, din țară și de peste hotare, a fost pus sechestru în valoare de 2,3 miliarde de lei. Chiar și așa, fostul șef al PD nu este dat în căutare internațională de Interpol pentru a asigura arestarea și extrădarea lui. În același timp, unele surse susțin ca Plahotniuc s-ar afla în prezent în Turcia sau pe teritoriul controlat de Ankara, unde ar organiza întrevederi cu persoane din Republica Moldova.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie