Dosarul privind intermediarii din schema frauduloasă la importul de energie electrică din 2008, a fost redeschis
Politic 7 iunie 2021, 19:46 | 1044

Igor Dodon și Vladimir Plahotniuc vor fi cercetați penal. Procurorii au redeschis dosarul intermediarilor în schema frauduloasă de import al energiei electrice, din 2008. Despre acest lucru a anunțat Sergiu Tofilat, unul dintre experții care au făcut demersurile către procurori pentru a iniția urmărirea penală împotriva lui Igor Dodon.

În cadrul unui proces de judecată, care a avut loc la Judecătoria Ciocana, procurorii și-au retras ordonanța de clasare a procesului penal și au redeschis dosarul. Potrivit expertului Sergiu Tofilat, Serviciul de Prevenire și Spălare a Banilor a prezentat informații că jumătate din bani a ajuns la Vladimir Plahotniuc, dosarul aflându-se la Procuratura Generală. Instituția nu a confirmat, deocamdată. În 2017, un grup de experți în domeniul energetic a analizat schemele frauduloase cu intermediarii la importul de energie electrică, deconspirate în câteva anchete ale Centrului de Investigații Jurnalistice în 2008. Atunci, Igor Dodon era ministru al Economiei în Guvernul Greceanîi. Experții au calculat că Republica Moldova a fost fraudată cu 14,5 milioane de dolari. Procurorii au deschis o cauză penală pe 15 noiembrie 2017, după ce Sergiu Tofilat, Victor Parlicov și Tudor Șoitu au prezentat într-o conferință de presă dovezi că, în 2008, în Republica Moldova a funcționat o schemă frauduloasă de import a energiei electrice, prin intermediul unei companii-căpușă. La scurt timp însă, procurorii au anunțat că nu vor deschide dosar penal, deoarece nu au probe.

Opinia ta contează. Comentează!