Intrăm în Zona unică de plăți în euro
Economic 30 ianuarie 2024, 19:53 | 656

Republica Moldova va adera la Zona unică de plăți în euro, ce îi va permite efectuarea de tranzacții fără numerar cu țările membre ale blocului comunitar, Marea Britanie, Norvegia și Islanda. Cererea de aderare a fost semnată astăzi de guvernatorul Băncii Naționale, Anca Dragu. „Acest fapt reprezintă un moment important pentru economia Republicii Moldova”, a declarat șeful băncii centrale. Procesul de aderare va dura circa un an și jumătate.

Potrivit guvernatorului BNM, Zona unică de plăți în euro permite cetățenilor și companiilor să facă plăți rapide, transparente, sigure și la costuri reduse.

ANCA DRAGU, guvernatorul BNM: "Cu acest sistem, o plată ar putea fi făcută într-un orizont de timp de circa 24 de ore, poate chiar zi cu zi, și în loc să plătim 20, 30 de euro, 50 de euro, pe tranzacție, vom plăti, spre exemplu, 1,2,3 euro. Asta înseamnă un pas uriaș pentru toți cei care participă la sistemul economic, că fac plăți în nume propriu, persoane fizice sau companii."

Anca Dragu a precizat că semnarea cererii este o veste foarte bună pentru cetățenii Republicii Moldova care trăiesc și muncesc peste hotare, și trimit bani acasă. „Este un pas categoric pentru consolidarea pieței unice europene”, a conchis guvernatorul BNM.

Într-un comentariu publicat pe facebook, premierul Dorin Recean a subliniat că aderarea la Zona unică de plăți în euro este un pas important pentru întreg sistemul bancar, care într-un final va duce la creșterea bunăstării fiecărui cetățean din Republica Moldova.

DORIN RECEAN, premierul Republicii Moldova: "Aderarea la SEPA înseamnă comisioane mult mai mici sau zero la tranzacțiile transfrontaliere interne între țările membre, inclusiv unde trăiesc în număr mare cetățenii noștri, facilitarea accesului la noi piețe prin standarde comune, transferuri mult mai simple și rapide, dar și o mai mare siguranță ale acestora."

Procesul de aderare prevede două etape: cea de evaluare și de conectare la sistem. Se estimează că evaluarea va avea loc timp de un an, aici va avea loc dialogul cu Consiliului European al Plăţilor, și aproximativ jumătate de an va dura perioada de conectare. Zona unică de plăți în euro include în prezent cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, Marea Britanie, Islanda, Norvegia, Liechtenstein, Elveția, Monaco, San Marino, Andorra și Vatican.

Opinia ta contează. Comentează!