Post Scriptum cu Alex Cozer: Ceban și minutul de haos

Un incident absolut rușinos a avut loc astăzi în sala de ședințe a Parlamentului. Dar, în același timp, scandalul a reprezentat și mană cerească pentru propagandă, care a acuzat din nou o așa-zisă lipsă de democrație în Republica Moldova.

Așadar, cam la o oră și jumătate de la începerea ședinței Parlamentului, în momentul în care la tribuna Legislativului se afla un secretar de stat de la Ministerul Apărării, în sala de plen dă buzna… Ion Ceban.

Trebuie să spunem din start că, potrivit regulamentului Parlamentului, în sala de plen au dreptul de a intra doar deputații, jurnaliștii, funcționarii invitați de Parlament sau alte persoane invitate de către deputați pentru a asista la ședință. Iar la tribuna Parlamentului au acces exclusiv deputații sau funcționarii care vin să-și susțină proiectele de lege, conform ordinii de zi stabilite.

Ceban însă a intrat pe nepusă masă în Legislativ, solicitând să ia cuvântul de la tribuna Parlamentului chiar în timp ce acolo, după cum v-am spus deja, se afla un secretar de stat de la Ministerul Apărării.

Cu toate că a fost invitat să se calmeze și să se așeze într-un loc destinat invitaților, Ceban a zbughit-o spre tribuna Parlamentului, iar de acolo până la îmbrânceli și scoaterea sa din sală de către cei din paza Legislativului a fost un singur pas.

Abia după încheierea incidentului am aflat de la Ceban că ar fi încercat să ajungă la tribună pentru a vorbi despre un referendum pe care anunțase el în dimineața zilei de astăzi că vrea să-l declanșeze în privința reformei administrației publice locale și a unor schimbări propuse de către Ministerul Educației.

Doar că acțiunile la care a recurs Ceban nu reprezintă nimic altceva decât o provocare și o tentativă de victimizare, acțiuni care să fie ulterior utilizate de armata de propagandă rusească pentru a acuza lipsa de democrație din țară și opresiunea opoziției.

Dacă Ceban ar fi fost cu adevărat sincer în intențiile sale, ar fi cerut din timp, prin intermediul fracțiunii parlamentare din care fac parte și colegii săi din Parlament, acces la tribuna Parlamentului. Dacă i s-ar fi refuzat, ar fi putut merge în sala presei din Legislativ, acolo unde la tribună are acces orice cetățean însoțit de deputați. De unde putea să-și exprime liber punctul de vedere și să vorbească despre orice-i dorește sufletul.

Este însă abolut evident că Ceban nu a dorit cu adevărat să ajungă la tribuna Parlamentului, să vorbească despre referendumul cu care s-a trezit dimineață și nici să aibă un dialog civilizat cu deputații, ci doar să provoace scandal și material propagandistic.

Iar asta deoarece situația lui Ceban nu este deloc grozavă în ultima perioadă. Fosta sa mână dreaptă Irina Gutnic îl critică dur, aducându-i acuzații grave de natură penală, care nu pot să se lase fără urmări în justiție. În timp ce ieri a apărut un sondaj din care reiese că MAN, partidul condus de Ceban, este sub pragul electoral, iar ratingul primarului în eventulitatea participării sale la alegerile prezidențiale este unul mai mult decât modest, acesta situându-se abia pe poziția a 6-a.

Așadar, Ceban trebuie să inventeze ceva, să se dea în spectacol și să se victimizeze. Mai ales că gestul său absolut incalificabil de astăzi, din cadrul ședinței Parlamentului, nu este nici pe departe o noutate. Pe Ceban l-am văzut la fel în nenumărate cazuri de-a lungul carierei sale politice, culiminând poate cu absolut rușinosul caz din 2015, când în sala de ședințe a Primăriei l-a apucat de urechi pe Dorin Chirtoacă.

Este extrem de trist că, în timp ce Chișinăul nu are un buget deja de 2 ani și capitala continuă să degradeze în lipsa unor proiecte de anvergură, Ceban recurge la asemenea gesturi care sunt demne mai degrabă de circ decât de un politician care se respectă și care poate să reprezinte cu adevărat o alternativă pentru actuala putere. Nu așa trebuie să acționeze un politician. Mai ales unul care ocupă funcția de primar al capitalei. Și sunt convins că asemenea comportamente vor fi taxate pe măsură de către alegători.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Vieți frânte pe trecerea de pietoni

12 noiembrie 2026, 22:04

Într-o seară de noiembrie, doi tineri care aveau toată viața în față traversau...

Post Scriptum cu Alex Cozer: În așteptarea gazului ieftin

10 noiembrie 2026, 21:03

De vreo 3 săptămâni sunt în așteptarea gazului ieftin. Gaz pe care a promis...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Krasnoselski, decorat la Moscova

5 noiembrie 2026, 20:47

Liderul separatiștilor de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, primește de la Putin...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Condamnată pentru o fotografie

3 noiembrie 2026, 21:13

Pentru o poză făcută în Rusia, o femeie în vârstă de 65 de ani, cetățeancă a...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Un nou Mall la Chișinău

29 octombrie 2026, 23:04

La Chișinău va apărea un nou mall. Potrivit premierului Vasile Tofan, va fi...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Sabotaje Rusești în Europa

4 noiembrie 2026, 21:11

14 septembrie. Un incendiu izbucnește pe platforma industrială Carfil, unde...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Când agresorul e legitimat

22 octombrie 2026, 23:37

„Domnule Hitler, sunteți un om cu spirit umanitar!”. Cam cum ar fi sunat o asemenea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Isterie în spațiul public

20 octombrie 2026, 21:58

Drone, drone, drone, drone… O adevărată isterie a fost creată în ultima perioadă...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Vizită la Moscova în plin val de atacuri

15 octombrie 2026, 21:29

Pe teritoriul unei țări, neutră în Constituție și neimplicată în vreun război,...

Opinia ta contează. Comentează!