Post Scriptum cu Alex Cozer: Ceban și minutul de haos

Un incident absolut rușinos a avut loc astăzi în sala de ședințe a Parlamentului. Dar, în același timp, scandalul a reprezentat și mană cerească pentru propagandă, care a acuzat din nou o așa-zisă lipsă de democrație în Republica Moldova.

Așadar, cam la o oră și jumătate de la începerea ședinței Parlamentului, în momentul în care la tribuna Legislativului se afla un secretar de stat de la Ministerul Apărării, în sala de plen dă buzna… Ion Ceban.

Trebuie să spunem din start că, potrivit regulamentului Parlamentului, în sala de plen au dreptul de a intra doar deputații, jurnaliștii, funcționarii invitați de Parlament sau alte persoane invitate de către deputați pentru a asista la ședință. Iar la tribuna Parlamentului au acces exclusiv deputații sau funcționarii care vin să-și susțină proiectele de lege, conform ordinii de zi stabilite.

Ceban însă a intrat pe nepusă masă în Legislativ, solicitând să ia cuvântul de la tribuna Parlamentului chiar în timp ce acolo, după cum v-am spus deja, se afla un secretar de stat de la Ministerul Apărării.

Cu toate că a fost invitat să se calmeze și să se așeze într-un loc destinat invitaților, Ceban a zbughit-o spre tribuna Parlamentului, iar de acolo până la îmbrânceli și scoaterea sa din sală de către cei din paza Legislativului a fost un singur pas.

Abia după încheierea incidentului am aflat de la Ceban că ar fi încercat să ajungă la tribună pentru a vorbi despre un referendum pe care anunțase el în dimineața zilei de astăzi că vrea să-l declanșeze în privința reformei administrației publice locale și a unor schimbări propuse de către Ministerul Educației.

Doar că acțiunile la care a recurs Ceban nu reprezintă nimic altceva decât o provocare și o tentativă de victimizare, acțiuni care să fie ulterior utilizate de armata de propagandă rusească pentru a acuza lipsa de democrație din țară și opresiunea opoziției.

Dacă Ceban ar fi fost cu adevărat sincer în intențiile sale, ar fi cerut din timp, prin intermediul fracțiunii parlamentare din care fac parte și colegii săi din Parlament, acces la tribuna Parlamentului. Dacă i s-ar fi refuzat, ar fi putut merge în sala presei din Legislativ, acolo unde la tribună are acces orice cetățean însoțit de deputați. De unde putea să-și exprime liber punctul de vedere și să vorbească despre orice-i dorește sufletul.

Este însă abolut evident că Ceban nu a dorit cu adevărat să ajungă la tribuna Parlamentului, să vorbească despre referendumul cu care s-a trezit dimineață și nici să aibă un dialog civilizat cu deputații, ci doar să provoace scandal și material propagandistic.

Iar asta deoarece situația lui Ceban nu este deloc grozavă în ultima perioadă. Fosta sa mână dreaptă Irina Gutnic îl critică dur, aducându-i acuzații grave de natură penală, care nu pot să se lase fără urmări în justiție. În timp ce ieri a apărut un sondaj din care reiese că MAN, partidul condus de Ceban, este sub pragul electoral, iar ratingul primarului în eventulitatea participării sale la alegerile prezidențiale este unul mai mult decât modest, acesta situându-se abia pe poziția a 6-a.

Așadar, Ceban trebuie să inventeze ceva, să se dea în spectacol și să se victimizeze. Mai ales că gestul său absolut incalificabil de astăzi, din cadrul ședinței Parlamentului, nu este nici pe departe o noutate. Pe Ceban l-am văzut la fel în nenumărate cazuri de-a lungul carierei sale politice, culiminând poate cu absolut rușinosul caz din 2015, când în sala de ședințe a Primăriei l-a apucat de urechi pe Dorin Chirtoacă.

Este extrem de trist că, în timp ce Chișinăul nu are un buget deja de 2 ani și capitala continuă să degradeze în lipsa unor proiecte de anvergură, Ceban recurge la asemenea gesturi care sunt demne mai degrabă de circ decât de un politician care se respectă și care poate să reprezinte cu adevărat o alternativă pentru actuala putere. Nu așa trebuie să acționeze un politician. Mai ales unul care ocupă funcția de primar al capitalei. Și sunt convins că asemenea comportamente vor fi taxate pe măsură de către alegători.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Lecția ratată a justiției

26 mai 2026, 22:17

Funcția de procuror general se poate dovedi, în anumite perioade și contexte...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Tiraspolul, cu mâna întinsă

21 mai 2026, 22:22

În timp ce căpeteniile separatiste din stânga Nistrului au ajuns la fundul sacului...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Acuzații extrem de grave aduce Irina Gutnic, fost viceprimar al capitalei chiar ex-șefului său Ion Ceban

19 mai 2026, 20:12

Împrumuturi și plăți fictive, bani alocați pentru lucrări de deszăpezire inexistente,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Dronele lui Putin, pericol pentru civili

14 mai 2026, 16:30

Ieri, la ora 16:31, un avion cu aproape 200 de oameni la bord ateriza pe aeroportul...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Tiraspolul cerșește de la cetățeni

12 mai 2026, 21:18

Un „prim-ministru” începe ședința „Guvernului” anunțând că roagă cetățenii și...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Putin și imperiul ruinat

7 mai 2026, 21:03

Vine 9 mai! 9 mai 2026. Cum credeți, cam cum își imagina Putin, liderul barbarilor,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Pactul care a adâncit criza în România a

5 mai 2026, 20:43

Două partide care până mai ieri se înjurau ca la ușa cortului și a căror lideri...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Moldova Urcă în topul presei

30 aprilie 2026, 20:16

Presa din Republica Moldova este cea mai liberă din regiune și se situează pe...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Moldova, ținta manipulatorilor

28 aprilie 2026, 20:15

În cei peste 4 ani de invazie barbară a Rusiei în Ucraina, Republica Moldova...

Opinia ta contează. Comentează!