Decis: Fără „mixt” în caz de anticipate
Social 7 mai 2020, 22:59 | 1768

În cazul în care ar avea loc alegeri parlamentare anticipate până pe 17 august, acestea se vor desfășura în baza sistemului electoral mixt, iar dacă scrutinul va fi organizat după 17 august, va fi aplicabil sistemul proporțional, pe liste de partid. Este decizia Curții Constituționale, care s-a pronunțat astăzi asupra sesizării depuse toamna trecută de câțiva deputați. Ei au cerut ca judecătorii să explice în baza cărui sistem electoral urmează a fi desfășurate eventuale alegerile parlamentare anticipate.

Curtea Constituțională a emis această hotărâre reieșind din faptul că, în vara anului trecut, pe 15 august, Parlamentul a decis revenirea la sistemul proporțional de vot, iar noua lege a intrat în vigoare pe 17 august, odată cu publicarea ei în Monitorul Oficial. Potrivit Curții, sistemul proporțional poate fi aplicat doar după un an de la intrarea în vigoare a modificării legislative, adică pe 17 august curent. Respectiv, după această dată, orice alegeri parlamentare, anticipate sau ordinare, vor avea loc doar în baza sistemului proporțional, nu conform sistemului mixt votat de PSRM și PD în 2017.

Decizia Curții Constituționale vine ca urmare a unei sesizări depuse pe 16 octombrie 2019 de către deputații Sergiu Litvinenco, Alexandru Slusari și Vasile Bolea. După pronunțarea hotărârii, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Mihai Popșoi a scris pe Facebook că președintele Igor Dodon ar fi interesat ca premieul Ion Chicu să-și dea demisia zilele acestea, astfel încât să fie provocate alegeri parlamentare anticipate în baza sistemului mixt de vot. Dodon a negat însă informațiile lui Mihai Popșoi, iar Vitalie Dragancea, unul dintre consilierii premierului, ne-a spus că Ion Chicu nu intenționează să demisioneze. Totodată, analistul politic Victor Ciobanu a comentat pentru Jurnal TV că deputații din actuala guvernare ar fi mai degrabă interesați să-și ducă mandatul până la final decât să se aventureze în alegeri anticipate.

Ion Tăbârță a mai spus că organizarea alegerilor parlamentare anticipate până la scrutinul prezidențial din toamnă este practic imposibilă inclusiv din cauza normelor constituționale. Totuși, Tăbârță a adăugat că nu ar fi exclusă amânarea alegerilor prezidențiale cu trei luni, astfel ca eventualele parlamentare să aibă loc în vara sau în toamna acestui an. Iar expertul în drept constituțional Nicolae Osmochescu a declarat pentru Jurnal TV că, din punct de vedere juridic, nu există vreun impediment pentru a organiza alegerile parlamentare și prezidențiale în aceeași zi, însă, cât de ”oportune politic” ar fi astfel de alegeri, este o altă discuție. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie