Post Scriptum cu Alex Cozer: Chișinăul e în beznă

De câteva zile, în orele serii și diminețile devreme, Chișinăul e în beznă, pentru că luminatul stradal este oprit. În case e răcoare și stăm bine îmbrăcați, asta deoarece autoritățile ne îndeamnă zilnic să economisim curent și gaze, pentru că există o penurie.

Iar asta chiar dacă noi, simplii cetățeni, plătim deja mai scump pentru curent chiar decât în unele state UE, cum e România. Iar la gaze lucrurile stau și mai prost, astăzi având în facturi un tarif mai mare decât media Uniunii Europene și de aproape 3 ori peste ce plătesc frații noștri de peste Prut.

În același timp, tot în Republica Moldova, doar că peste Nistru, parcă nimic nu s-ar fi schimbat. De la 20 octombrie căldura a fost pornită la Tiraspol, iar în aceste zile se doarme cu geamurile deschise, pentru că temperaturile în case depășesc 24 de grade.

Paginile de telegram ale transnistrenilor fac mișto pe seama beznei din centrul Chișinăului de la ora 19, comparându-ne cu Tiraspolul la aceeași oră, iluminat aidoma Las Vegasului.

Cum este posibil așa ceva? Deocamdată inclusiv prin bunăvoința Chișinăului. Știți bine că rușii livrează mai puține gaze decât necesarul pentru cele două maluri ale Nistrului în octombrie, încălcând contractul semnat cu Moldovagaz.

Transnistrenii au decis și ei să încalce contractul semnat cu noi pentru livrarea de energie electrică, astfel reducând de la 70% volumele, până la 30%. Ucraina nu mai poate nici ea să ne exporte, fiindu-I distrusă infrastructura energetică, așa că am ajuns într-o situație foarte dificilă, dezastrul absolut fiind evitat doar de România, care ne livrează cam 40% din necesar, la un preț de 3 ori sub cel de piață și alocând zeci de milioane de euro din buget.

Așadar, toți au probleme, toți economisesc, scot mai mulți bani din buzunare sau buget, iar Transistria e o oază de lumină și căldură. Pentru că ei au, cel puțin în octombrie, suficient gaz și energie cât să se încălzească bine, să țină toată industria în funcție, inclusiv uzinele metalurgice de ciment de la Râbnița, dar și minele de criptomonede, care consumă curent mai mult decât tot orașul Ungheni și satele din împrejurimi.

Și toate astea neachitând gazul! Gaz care ajunge însă în Transnistria prin prisma unui contract semnat de către Moldovagaz cu Gazprom. În volume de maximum 5,7 mln m3 de gaze zilnic pentru Moldova, ceea ce ar însemna 170 de milioane lunar. Cel mai mare consumator de gaze naturale din Moldova este tocmai centrala de la Cuciurgan, care pe timp de iarnă are nevoie de aproximativ 100 mln m3 de gaze naturale pe lună pentru a asigura 100% cu consum de energie toată Moldova.

Așadar, în condițiile în care în Moldova se livrează în continuare de aproape 2 ori mai multe gaze decât are nevoie MGRES pentru a produce curent, ăștia refuză să o facă și ne livrează cantități infime de energie electrică.

În timp ce noi nu intervenim deocamdată nici într-un fel, ajungând să plătim în orele de vârf prețuri exorbitante pentru cantitățile de curent neacoperite de contracte. De urgență, Guvernul de la Chișinău și Moldovagaz - companie care, repet, importă gazele rusești în Transnistria, trebuie să dispună ca la Cuciurgan să ajungă suficiente gaze pentru a se produce curent la un preț rezonabil, de 50-60 de dolari mwh, iar restul cantităților să fie împărțite între cele două maluri. Gazul care nu ajunge poate fi cumpărat de pe piața liberă, în condițiile în care Energocom deja a procurat din Europa gaze la un preț mai mic decât contractul cu Gazprom pentru luna octombrie.

Ar fi o ieșire absolut rezonabilă și corectă din acest impas. Iar toate pârghiile sunt în mâinile autorităților de la Chișinău și a companiei Moldovagaz, care dacă transnistrenii nu acceptă această înțelegere, poate să dispună ca toată cantitatea necesară de gaze pentru malul drept să se oprească aici, mai ales că noi suntem cei care plătim, în timp ce Transnistria a acumulat deja datorii de 9 miliarde de dolari.

Mai sunt și alte pârghii prin care autoritățile separatiste pot fi aduse cu picioarele pe pâmânt, precum aplicarea taxelor de import, care ar aduce 5 miliarde de lei în plus la bugetul țării. Pentru toate astea trebuie însă ca la Chișinău să existe viziune și mai mult curaj. Altfel, rușii și marionetele lor de la Tiraspol își vor bate joc în continuare de noi.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Vieți frânte pe trecerea de pietoni

12 noiembrie 2026, 22:04

Într-o seară de noiembrie, doi tineri care aveau toată viața în față traversau...

Post Scriptum cu Alex Cozer: În așteptarea gazului ieftin

10 noiembrie 2026, 21:03

De vreo 3 săptămâni sunt în așteptarea gazului ieftin. Gaz pe care a promis...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Krasnoselski, decorat la Moscova

5 noiembrie 2026, 20:47

Liderul separatiștilor de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, primește de la Putin...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Condamnată pentru o fotografie

3 noiembrie 2026, 21:13

Pentru o poză făcută în Rusia, o femeie în vârstă de 65 de ani, cetățeancă a...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Un nou Mall la Chișinău

29 octombrie 2026, 23:04

La Chișinău va apărea un nou mall. Potrivit premierului Vasile Tofan, va fi...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Sabotaje Rusești în Europa

4 noiembrie 2026, 21:11

14 septembrie. Un incendiu izbucnește pe platforma industrială Carfil, unde...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Când agresorul e legitimat

22 octombrie 2026, 23:37

„Domnule Hitler, sunteți un om cu spirit umanitar!”. Cam cum ar fi sunat o asemenea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Isterie în spațiul public

20 octombrie 2026, 21:58

Drone, drone, drone, drone… O adevărată isterie a fost creată în ultima perioadă...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Vizită la Moscova în plin val de atacuri

15 octombrie 2026, 21:29

Pe teritoriul unei țări, neutră în Constituție și neimplicată în vreun război,...

Opinia ta contează. Comentează!