CE a publicat raportul de implementare al Acordului de Asociere ce conține evaluarea progresului înregistrat pentru o doi ani
Politic 20 octombrie 2021, 17:19 | 1160

La șase ani de la pornirea investigației privind frauda bancară, din 2014, niciunul dintre principalii vinovați nu se află în spatele gratiilor. Este una dintre concluziile Raportului Uniunii Europene privind implementarea Acordului de Asociere Uniunea Europeană-Republica Moldova. Acuzațiile împotriva acționarilor din băncile afectate au fost retrase, iar autorii condamnați au fost eliberați din închisoare mai devreme, constată raportorii.

Potrivit raportului, deși au fost înregistrate unele progrese în reformele din sectorul justiției, inclusiv pregătirea unei noi strategii pentru anii 2021-2024, niciunul dintre principalii vinovați în frauda bancară nu a fost reținut.

Raportorii vorbesc despre o scădere a cooperării Republicii Moldova cu Uniunea Europeană în ceea ce privește politica externă și de securitate. În 2019, Republica Moldova a susținut 80 la sută din pozițiile Uniunii Europene, în timp ce în 2020 rata de aliniere a scăzut la 68 la sută. Spre exemplu, autoritățile de la Chișinău nu au susținut declarațiile și deciziile Uniunii Europene privind Federația Rusă, China și Belarus.

În document se arată că cel de-al patrulea raport din cadrul Mecanismului de suspendare a vizelor, adoptat pe 4 august 2021, a confirmat că Republica Moldova continuă să îndeplinească criteriile de referință privind liberalizarea vizelor. Cu toate acestea, sunt necesare eforturi suplimentare pentru a lichida deficiențele în contextul fraudelor financiare, spălării banilor, prevenirii și luptei împotriva corupției și a crimei organizate.

În același timp, în document se arată că Uniunea Europeană a rămas principalul partener comercial al Republicii Moldova, reprezentând 53 la sută din comerțul său total. Comisarul pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, a declarat că Uniunea Europeană va continua să sprijine Republica Moldova în redresarea și dezvoltarea sa economică. Iar vicepreședintele Comisiei Europene, Josep Borrell, a salutat angajamentul reînnoit al Republicii Moldova față de reformele în domeniile cheie ale relației cu Uniunea Europeană.

JOSEP BORRELL, vicepreședintele Comisiei Europene: "Cele două scrutine care au avut loc în perioada de raportare au schimbat considerabil peisajul politic, cu un partid pro-reformator, care a câștigat majoritatea parlamentară. Aceasta a deschis o perspectivă pentru consolidarea în continuare a relațiilor bilaterale și pentru a lucra împreună la reformele mult așteptate."

Raportul este publicat înainte de cel de-al VI-lea Consiliu de Asociere Uniunea Europeană-Republica Moldova, care urmează să se desfășoare pe 28 octombrie curent.

Opinia ta contează. Comentează!