Post Scriptum cu Alex Cozer: Sancționați, dar nu toți

În timp ce justiția moldavă, pe care am botezat-o aici, pe bună dreptate, drept cea mai umană din lume în raport cu infractorii și criminalii bănoși, încă se scarpină după ceafă, administrația de la Washington a anunțat ieri că i-a inclus în lista de sancțiuni pe doi dintre marii hoți ai patriei: Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor.

Pe lângă ei, pe lista de sancțiuni au mai fost introduse 19 entități din Rusia și din Republica Moldova, inclusiv soția lui Șor și așa-zisul partid pe care îl conduce fugarul din Israel. Sunt vești foarte proaste pentru cei doi, pentru că asta înseamnă că orice proprietate pe care o dețin în SUA ei sau prin intermediari, este pasibilă confiscării. Mai mult, le va fi aproape imposibil să mai dețină conturi bancare în instituțiile financiare care lucrează cu dolari americani.

Dincolo de aceste nume notorii, sub sancțiuni au ajuns și mai mulți diversioniști ruși, care dădeau des pe la Chișinău, având birouri prin Partidul Socialiștilor. Este vorba în primul rând de Igor Ceaika, bunul prieten al lui Igor Dodon, care vizita des Moldova în perioada președinției acestora și este deținătorul fermelor de criptomonede din Transnistria. Tot Ceaika este cel care a deținut posturi TV în Moldova ce răspândeau propaganda rusă, iar acum au ajuns în posesia lui Șor.

Acolo se mai regăsesc și FSB-iștii Iurii Gudilin și Olga Grak, care i-au susținut pe socialiști și Ion Ceban în campaniile electorale din ultimii ani. Mai mult, autoritățile americane susțin că după ce acești reprezentani ai spionajului rus au pierdut lamentabil ultimele 2 campanii electorale, cele prezidențiale și parlamentare, ar fi implicați în apariția Mișcării Alternativa Națională, condusă de Ion Ceban.

Într-o investigație a Rise de acum 2 ani, Ceban chiar era filmat în compania lui Gudilin, discutând amical în fața sediului Partidului Socialiștilor. Sunt lucruri grave, asupra cărora trebuie să privim cu mare atenție și precauție. Atât simplii cetățeni cât și autoritățile acestui stat.

Sigur că dacă aș fi avut ocazia să acord o întrebare autorităților americane asupra acestui subiect, prima ar fi fost de ce s-au limitat doar la Plahotniuc și Șor? Pentru că eu mă întreb, spre exemplu, pe unde e Serghei Iaralov, mâna dreaptă a lui Plahotniuc în toate schemele financiare ale acestuia? Iaralov, cel care a locuit ani buni și poate chiar mai locuiește alături de familia sa în SUA.

Nu l-aș fi trecut cu vedere nici pe Vaja Jhashi, cel care cică e și cetățean american și un alt partener de rele al lui Plahotniuc în perioada în care oligarhul fugar a controlat acest stat. Mai ales că presa a scris că după ce a fugit din Moldova, Plahotniuc s-a adăpostit într-un apartament de lux din Miami care i-ar fi aparținut chiar lui Vaja.

Unii se întreabă de ce lipsesc și Platon, Andronachi, borsetcile lor și mulți alți infractori notorii de la noi. Întrebările trebuie însă în primul rând să le adresăm justiției moldave, care continuă să-și bată joc pur și simplu de acest popor, trăgând de timp în a-i investiga, judeca și condamna pe toți acești infractori.

Pentru că nu mai departe de 2 luni în urmă, spre exemplu, îmi amintesc de o decizie a arbitrajului de la Stockholm în privința aeroportului Chișinău, în favoarea statului și a cetățenilor și în defavoarea hoților care îl dețin în continuare și fac bani grei pe seama acestui activ de însemnătate națională.

Cea mai importantă concluzie care trebuie însă trasă după decizia de ieri a americanilor, anunțată chiar prin vocea secretarului american de stat Anthony Blinken, e că lupta noastră de ani de zile nu a fost în zadar. Noi, cei de la Jurnal TV, alți colegi din mass media și societatea civilă, cetățenii care au fost alături de noi, trebuie să ne felicităm. Pentru că dreptatea oricum triumfă într-un final. Trebuie însă ca dreptatea să fie aplicată în raport cu toți, și peste tot. Iar în Moldova, cei care au fost și încă preferă să fie complicii acestor hoți trebuie să fie pedepsiți pe măsură. Și noi, consolidat, în continuare, suntem obligați să depunem toate eforturile în acest sens.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Vieți frânte pe trecerea de pietoni

12 noiembrie 2026, 22:04

Într-o seară de noiembrie, doi tineri care aveau toată viața în față traversau...

Post Scriptum cu Alex Cozer: În așteptarea gazului ieftin

10 noiembrie 2026, 21:03

De vreo 3 săptămâni sunt în așteptarea gazului ieftin. Gaz pe care a promis...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Krasnoselski, decorat la Moscova

5 noiembrie 2026, 20:47

Liderul separatiștilor de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, primește de la Putin...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Condamnată pentru o fotografie

3 noiembrie 2026, 21:13

Pentru o poză făcută în Rusia, o femeie în vârstă de 65 de ani, cetățeancă a...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Un nou Mall la Chișinău

29 octombrie 2026, 23:04

La Chișinău va apărea un nou mall. Potrivit premierului Vasile Tofan, va fi...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Sabotaje Rusești în Europa

4 noiembrie 2026, 21:11

14 septembrie. Un incendiu izbucnește pe platforma industrială Carfil, unde...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Când agresorul e legitimat

22 octombrie 2026, 23:37

„Domnule Hitler, sunteți un om cu spirit umanitar!”. Cam cum ar fi sunat o asemenea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Isterie în spațiul public

20 octombrie 2026, 21:58

Drone, drone, drone, drone… O adevărată isterie a fost creată în ultima perioadă...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Vizită la Moscova în plin val de atacuri

15 octombrie 2026, 21:29

Pe teritoriul unei țări, neutră în Constituție și neimplicată în vreun război,...

Opinia ta contează. Comentează!