Kremlinul a negat vineri o afirmație, potrivit căreia Vladimir Putin ar putea fi bolnav de Parkinson
Externe 6 noiembrie 2020, 16:10 | 2891

Kremlinul a negat vineri un zvon apărut în presa britanică, potrivit căreia Vladimir Putin ar putea fi bolnav de Parkinson şi ar urma să demisioneze la începutul anului viitor. Purtătorul de cuvânt al lui Putin a spus că informația este falsă.

Tabloidul britanic The Sun a relatat că Vladimir Putin ar părăsi preşedinţia în lunile următoare deoarece, susţine ziarul, are boala Parkinson, fapt care ar fi evidenţiat de o apariţie video recentă în care liderul de la Kremlin ar fi fost văzut tremurând ciudat. The Sun a citat şi un expert politic rus, profesorul Valeri Solovei, care a sugerat la un post de radio din Moscova, ca Putin ar fi sub presiunea anturajului său pentru a demisiona, din cauza temerilor legate de starea sa de sănătate.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că relatarea din presă cu afirmaţiile lui Solovei, preluată masiv şi de alte tabloide britanice, este falsă şi că Putin are o stare de sănătate excelentă. "Este complet absurd. Totul e bine în ceea ce îl priveşte pe preşedinte", a declarat Peskov, citat de agenţia oficială de presă TASS. Întrebat dacă Putin intenţionează să demisioneze în viitorul apropiat, aşa cum a sugerat Solovei, Peskov a răspuns că nu.

Zvonul a apărut în contextul în care unii parlamentari au introdus joi un proiect de lege în camera inferioară a parlamentului din Rusia pentru a consolida imunitatea lui Putin în faţa justiţiei după ce îşi va încheia preşedinţia. "Preşedintele Federaţiei Ruse îşi păstrează imunitatea după ce i se termină autoritatea. Nu poate fi tras la răspundere penal sau administrativ şi nu poate fi reţinut, arestat sau supus vreunei verificări ori interogatoriu", se arată în proiectul de lege.

În vârstă de 68 de ani, Vladimir Putin se află la putere de două decenii, ca preşedinte sau prim-ministru. Este liderul rus care a stat cel mai mult la putere după conducătorul sovietic Iosif Stalin, scrie Agerpres.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie