Mare parte din actele cu privire la construcția noului sediu al companiei „Moldovagaz” nu mai există
Justiţie 21 noiembrie 2022, 19:35 | 551

Documentele cu privire la construcția sediului de milioane al „Moldovagaz” au fost sustrase de persoane necunoscute, care au pătruns într-un birou din vechea clădire a companiei, sigilat de procurori în 2015, unde se păstrau mai mulți saci cu acte. Despre aceasta au declarat sursele Jurnal.md, care în această vară au fost de față, când procurorii au mers să înlăture sigiliul de la acea ușă. Raportul auditului Curții de Conturi la „Moldovagaz”, prezentat astăzi în cadrul unei ședințe publice, confirmă lipsa sigiliului și dispariția documentelor.

Din raportul de audit al Curții de Conturi, se înțelege că șeful „Moldovagaz” ar fi ascuns un detaliu privitor la documentele ce țin de procesele de achiziție și recepție a lucrărilor de construcție al sediului luxos al întreprinderii moldo-ruse. Și anume faptul că sigiliul de la ușa respectivă a fost rupt demult, nu în acest an, cum declara Vadim Ceban pentru jurnal.md în august curent. Persoane care au fost la fața locului alături de procurori, dar care au solicitat să le fie păstrat anonimatul, susțin că ar fi aflat de la unii angajați ai „Chișinău-Gaz” că, în anii trecuți, apăreau niște necunoscuți care deșurubau ușa și intrau în acel birou. Nimeni nu înțelegea cine sunt respectivii, însă paza le permitea accesul în clădire.

Dezvăluirile martorilor sunt confirmate inclusiv de faptul că, în septembrie curent, PCCOCS a intentat un proces penal pe faptul deteriorării sigiliului din oficiul „Chișinău-Gaz” și lipsei documentelor, dar și de constatările Curții de Conturi, care subliniază în raportul de audit că „Moldovagaz” i-a prezentat doar o parte neesențială din întregul set de acte cu privire la construcția sediului de milioane, care se referă doar la anii 2016-2018. Curtea de Conturi a constatat în raport că investițiile capitale pentru noul sediu al Moldovagaz au fost afectate de neconformități, iar costurile planificate inițial au fost majorate adițional pe parcursul efectuării lucrărilor.

PETRU ROTARU, membru al Curții de Conturi: "Totodată, noi am făcut demersurile de rigoare pentru ca Agenția pentru Supraveghere Tehnică să facă anumite măsurări sau să vadă în esență investițiile pe care voi le-ați făcut, dacă corespund realității. Doar că și ei, în luna mai a anului curent, ne-au informat că, din lipsa documentelor confirmative, nu pot face această analiză. Suma este una considerabilă - 445 de milioane de lei, care au fost investite și care nu au fost acceptate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică pentru a fi introduse în tarif."

Membrii Curții de Conturi l-au întrebat pe Vadim Ceban de ce sutele de milioane de lei, bani cheltuiți pentru construcția noului sediu n-au fost utilizați pentru „stingerea datoriilor istorice către Gazprom”?

VADIM CEBAN, preșdintele Moldovagaz: "Ce ține de acest activ, ce ține de investiții, ele nu dispar. Ele sunt în activ și în orice moment doar vor crește în preț. Poate fi utilizat în orice moment și chiar am propus acționarilor, în cadrul ședinței Consiliului de Observatori, să fie utilizat pentru achitarea datoriei. Dar faptul că s-a luat actul managerial ca să fie vândut activul la „Flacăra Albastră” și ulterior noi să-l luăm în locațiune, nu văd aici o problemă pentru că nu este afectat nimeni. Compania „Flacăra Albastră” e a noastră și totul are loc în grup - de la un buzunar la altul."

Construcția noului sediu al „Moldovagaz” a costat în total aproape 600 de milioane de lei, conform evidenței contabile a întreprinderii. Până în 2018, toți șefii companiei moldo-ruse au solicitat de la ANRE să introducă aceste cheltuieli în tariful la gaze pentru consumatorii finali.

Potrivit investigației jurnal.md, lucrările de construcție a noii clădiri a „Moldovagaz” s-au desfășurat, în mare parte, sub conducerea lui Gheorghe Andronachi, moșul fostului deputat PD, Vladimir Andronachi, acuzat în dosarele „Frauda bancară” și „Metalferos”. Astfel, toți participanții la licitații ar fi fost puși în situația de a-și găsi pile la compania-beneficiar. Pentru a câștiga o licitație, aceștia ar fi fost nevoiți să împartă sume importante din costul proiectului cu șefii companiei sau cu unii politicieni, care aveau influență asupra conducerii „Moldovagaz”.

Schemele ilegale erau trecute cu vederea de către procurorii din toate guvernările. Mai mult, în cele din urmă, un procuror subordonat guvernării PD a ascuns timp de șase ani toate documentele cu privire la construcția acestei clădiri. Până la finele lunii curente, Curtea de Conturi va prezenta în Parlament concluziile raportului de audit efectuat la Moldovagaz, iar deputații vor decide asupra acțiunilor următoare în ceea ce privește compania moldo-rusă. Din anul 2000 până acum, au mai fost pornite controale la Moldovagaz, dar niciunul nu a avut o finalitate.

Opinia ta contează. Comentează!