După doi ani, Filat din nou în instanță
Politic 6 februarie 2019, 19:29 | 3633

Astăzi a avut loc ședința preliminară în cel de-al doilea dosar penal deschis pe numele fostului premier Vladimir Filat, cercetat în prezent pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari. După doi ani de când a fost condamnat în dosarul pentru trafic de influență, Filat a ajuns din nou în fața instanței. De această dată, în proces public. În timpul ședinței, Filat a cerut judecătorilor permisiunea de a vorbi cu presa după fiecare ședință, motivând că are multe de spus oamenilor.

Deși procesul este unul public, jurnaliștii au acces fără camerele de filmat și microfoane. Vladimir Filat a solicitat instanței ca să i se permită să vorbească cu presa. Deși cererea sa a fost admisă, acest lucru nu a fost posibil, întrucât imediat după întreruperea ședinței, escorta l-a scos din sală. Prin urmare, s-au făcut doar filmări cu telefoanele mobile. Întrebat ce crede despre noul dosar, Filat a reiterat că este unul politic, trimis în judecată în ajunul alegerilor.

La începutul ședinței, avocații săi au făcut mai multe cereri. Potrivit apărătorilor, acestea se referă la modul în care a fost sesizată instanța de judecată despre acest dosar. Și anume, că dosarul a fost expediat în judecată nu de același procuror care a întocmit și rechizitoriul.

O altă cerere a apărării presupune declararea nulității mai multor probe în acest caz. Iar asta pentru că, spun avocații, la dosar sunt anexate mai multe documente care nu sunt certificate.

Unul dintre motivele invocate în privința probelor anexate la această cauză se referă la acțiunile ofițerului de urmărire penală care și-a atribuit mai multe responsabilități, decât îi permite funcția.

Totodată, la proces Filat a declarat că nu-i este clară învinuirea adusă. În context, avocații săi spun că nu înțeleg de ce Procuratura Anticorupție investighează acest caz, în situația în care o companie a lui Filat este într-un litigiu, în Belize, iar cea cu care s-a încheiat contractul, se află în Statele Unite.

Prin urmare, avocații lui Vladimir Filat au cerut judecătorilor să fie sesizată Curtea Constituțională despre aceste încălcări grave de procedură. Despre corectitudinea trimiterii în judecată de un alt procuror decât cel care a întocmit rechizitoriul, acuzatorul de stat Elena Cazacov a declarat că se va expune instanța.

Precizăm că Vladimir Filat este cercetat pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari. Procurorii susțin că Filat a încheiat în 2013 un contract de asistență în campania electorală pentru un partid la alegerile parlamentare din noiembrie 2014, cu o companie de consultanță din Washington. Fostul premier ar fi achitat către această companie aproape 13 milioane de lei, iar periodic a efectuat transferuri din conturile companiilor gestionate printr-un intermediar, în care erau depozitate mijloace financiare obținute prin infracțiuni de corupție din Banca de Economii. Infracțiunea prevede între 5 și 10 ani de pușcărie. Filat a fost reținut în octombrie 2015, după ce i-a fost retrasă imunitatea parlamentară. El a fost condamnat pentru trafic de influență şi corupere pasivă în dosarul fraudelor de la Banca de Economii. Ex-premierul a fost denunțat de către controversatul om de afaceri Ilan Şor, care le-a declarat anchetatorilor că i-ar fi dat mită. Filat a declarat în cadrul ședinței Parlamentului că deţine informaţii, în urma cărora arena politică din ţară ar putea sări în aer, dar nu a mai făcut aceste dezvăluiri. A respins însă învinuirile şi a spus că este victima unei răfuieli politice pusă la cale de oligarhul Vladimir Plahotniuc, care ar sta în spatele furtului miliardului. Plahotniuc nu a comentat până în prezent acuzațiile.

Opinia ta contează. Comentează!