Post Scriptum cu Alex Cozer: Războiul energetic este în toi

Pe lângă invazia criminală pe care Putin o desfășoară astăzi în Ucraina, soldată cu moartea a zeci de mii de oameni, exodul a milioane și distrugerea infrastructurii țării în valoare de peste 750 de miliarde de dolari, sociopatul de la Kremlin mai poartă un război.Cel de-al doilea război este unul energetic, al gazelor, dus împotriva întregii Europe care s-a solidarizat cu Ucraina și încearcă să ajute țara vecină în fața crimelor invadatorilor. Acest război a fost declanșat chiar înainte de invazia din Ucraina, rușii reducând sistematic livrările de gaze către Europa în toamna anului trecut, fapt care a dus la explozia prețurilor și deficit pe piață. Totul s-a agravat însă în ultimele luni, când Putin a redus de 4 ori livrările de gaze, aruncând prețurile la burse la niveluri inimaginabile, de peste 2000 de dolari mia de metri cubi, adică de 10 ori mai mari decât acum un an și jumătate.

În aceste condiții, dar și în încercarea de a plăti cât mai puțin bani statului agresor, Uniunea Europeană a adoptat în ultima perioadă o serie de măsuri excepționale în vederea economisirii resurselor energetice. Care au culminat acum câteva zile cu o decizie prin care statele membre își asumă voluntar să reducă cu 15% consumul de resurse energetice în următoarele luni.

Zis și făcut, multe dintre comunitățile europene începând să aplice aceste măsuri. Astfel, unele orașe din Germania au sistat apa caldă în clădirile publice și dușurile de la piscine și săli de sport, în timp ce capitala Berlin a stins toată iluminarea pe timp de noapte a peste 200 de clădiri publice și istorice.

Franța a decis să limiteze pronirea aerului condiționat doar de la 26 de grade în sus, iar în Grecia limita e chiar la 27. Olanda solicită populației să nu facă dușuri mai mult de 5 minute, în timp ce Italia a impus minime și maxime ale temperaturilor în clădirile publice.

La nivelul UE, la iarnă căldura va fi limitată, în medie, la 19-20 de grade Celsius. Se întâmplă în țări care nu vor avea penurie de gaze la iarnă, dar care adoptă aceste măsuri în vederea economisirii și limitării plăților către Rusia invadatoare.

În Republica Moldova, situația privind alimentarea cu gaze și energie electrică ar putea fi mai dificilă decât în UE. Însă diferențele adevărate le vom resimți la capacitatea de plată, una mult mai mică pentru moldoveni. Guvernul de la noi a anunțat și el anumite măsuri care ar putea fi aplicate în cazul în care rușii vor sista livrările de gaze. Printre acestea se numără reducerea temperaturii agentului termic sau deconectarea iluminatului public pe timp de noapte.

Imediat moldovenii, desigur întărâtați de alde Dodon și alte elemente subversive pe care le avem pe aici, au sărit ca arși, acuzând în stânga și în dreapta, că așa nu a mai fost nicicând și că nu se mai poate.

Ce trebuie însă noi să înțelegem, ca cetățeni responsabili, dacă suntem așa, indiferent de ce spun Dodon sau Sandu, e că avem cu toții obligația să econosim. Eu am locuit în Europa, am vizitat-o de multe ori, și nici într-o clădire publică sau comercială nu am simțit nici măcar acum 10 ani căldura pe care o regăsim prin magazinele și instituțiile din Moldova. La fel cum, pe timp de vară, în mall-urile europene niciodată nu simți răcoarea de la Chișinău. Iar în urma războiului gazelor declanșat de Rusia, diferențele sunt chiar mai accentuate.

Nu trebuie să uităm că suntem cea mai săracă țară din Europa și să înțelegem că dacă un italian sau francez poate rezista iarna cu 19 sau 20 de grade în casă, cu siguranță putem și noi. Așa cum nu ar fi rău să ținem mai puține becuri aprinse prin casă și n-ar fi rău nici să facem și nunți și cumătrii mai puțin pompoase. Pentru că economisim în rândul nostru pentru noi și pentru viitorul acestei lumi, nu pentru politicieni sau cei care ne conduc.

Iar mai ales în acest context, orice economie poate însemna un glonte sau o rachetă în minus pentru Rusia criminală. Guvernul, desigur este boligat să găsească măsuri care să atenueze din ce vine la iarnă, să compenseze și să plafoneze plăți. Însă asta nu se poate, așa cum s-a mai întâmplat până acum, prin perciclitarea viitorului acestei țări, a independenței și libertății noastre.

Războiul se va termina, iar învingători vor fi cei solidari și raționali. Să dăm și noi dovadă de solidaritate și rațiune!

Post Scriptum cu Alex Cozer: Makarov, din nou la Chișinău

24 septembrie 2026, 21:28

1. Un oligarh rus sub sancțiuni occidentale, care a făcut afaceri penale cu...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Călin Georgescu, reținut

22 septembrie 2026, 21:13

Este din nou mare scandal politic la București. Călin Georgescu a fost reținut....

Post Scriptum cu Alex Cozer: Prețul compensațiilor

17 septembrie 2026, 21:24

300 de km de drum nou-nouț, la standarde europene. Peste 100 de școli moderne,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Extrema dreaptă prinde rădăcini

8 septembrie 2026, 21:14

Zilele astea asistăm la foarte mult extaz în rândurile așa-zișilor suveraniști...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Crima de la Măgdăcești, eșecul statului

3 septembrie 2026, 22:21

După ani de zile în care a fost supusă abuzurilor și violenței de către propriul...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Falsuri peste Prut

1 septembrie 2026, 20:47

În timp ce Republica Moldova marca 35 de ani de independență și 37 de ani de...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Criza energetică lovește regiunea

6 august 2026, 21:10

Regiunea noastră trece printr-o criză a energiei electrice fără precedent. Nici...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Țara care condamnă femeile

4 august 2026, 20:16

Există o țară în această lume în care femeile nu au dreptul, prin lege, de a...

Post Scriptum cu Alex Cozer: De la confruntare la respect

30 iulie 2026, 21:46

De la „nu ai nicio carte” la „faci o treabă grozavă”, de la „vei pierde totul”...

Opinia ta contează. Comentează!