Post Scriptum cu Alex Cozer: Energia electrică s-a scumpit din nou

Energia electrică s-a scumpit din nou, ajungând la aproape 5 lei kwh. Un preț extrem de ridicat, care va face și mai grea viața cetățenilor, în condițiile în care și așa avem tarife exorbitante, iar prețurile cresc în continuu. Trebuie însă să înțelegem cum s-a ajuns aici. Până în septembrie, Moldova beneficia de un preț mai mic la curent datorită faptului că achiziționam 70% din energie de la centrala de la Cuciurgan, iar 30% din Ucraina. Lucrurile s-au schimbat însă dramatic din octombrie.

Putin a început să distrugă infrastructura energetică a Ucrainei: centrale nucleare, hidro sau termocentrale. Toate practic au fost lovite de rachetele criminale ale rușilor. Astfel, Ucraina a ajuns să nu mai aibă singură suficientă energie și nu a mai putut asigura exportul către Moldova sau alte țări.

În același timp, Gazprom a decis să nu mai respecte contractul cu Moldovagaz privind livrările de gaze, reducându-le de 2 ori față de necesarul de consum. Pionii Moscovei de la Tiraspol au redus și ei drastic livrările de curent, fiind nevoiți să asigurăm în prezent practic tot consumul din România. La un preț mediu oricum sub cel de piață european, dar extrem de ridicat față de posibilitățile Moldovei, care rămâne cea mai săracă țară din Europa.

Invadatorii ruși, loviți de rezistența exemplară ucraineană, au înțeles că nu mai pot ajunge în Moldova militar. Astfel, au demarat campania de destabilizare a țării punându-și la treabă toți diversioniștii de aici. Apoi ne-au lăsat fără gaze și curent, pentru a crește și mai mult nemulțumirea în rândul populației. Un rol primordial aici au și separatiștii.

Pentru că în prezent, Rusia livrează 170 de mln de m3 de gaze pentru cele două maluri ale Nistrului lunar. Insuficient pentru curent și încălzire pentru toată Moldova. De ajuns însă pentru centrala de la Cuciurgan, care are nevoie de maximum 110 mln m3 de gaze pentru a produce energie electrică suficientă pentru toată Moldova, ambele maluri ale Nistrului.

În aceste condiții, autorităților separatiste li s-a propus de către Chișinău, ca din gazul ce vine din Rusia, să meargă la Cuciurgan o cantitate suficientă pentru a produce curent pentru cele două maluri. Gazul ce nu ajunge, să fie cumpărat de pe piață. Propunere refuzată din start de separatiști. Care au cerut aproape tot gazul pentru ei, furnizându-ne nouă în schimb doar 25% din necesarul de curent.

Altfel spus, transnistrenii vor ca ei să aibă suficient gaz cât să se lăfăiască în căldură și lumină, iar noi să rămânem cu deficit. Lucru inacceptabil, mai ales că tot gazul din Rusia ajunge în prezent în Moldova prin prisma unui contract semnat de Moldovagaz și Gazprom. Până la urmă, s-a decis ca în noiembrie aproape 100 de mln de m3 de gaze să meargă pe malul drept, iar 70 în Transnistria. Asta chiar dacă, potrivit contractului cu Gazprom, malul drept ar fi trebuit să-și adjudece 148 de milioane de m3.

Așadar, Chișinăul a arătat din nou bunăvoință față de Transnistria. Pentru că 70 de mln de m3 de gaze în stânga Nistrului înseamnă suficient pentru ca ei și să aibă curent și să se încălzească. Rușii au decis însă să ne taie total curentul. O atitudine care clar denotă atacul hibrid asupra Moldovei și crearea de dificultăți tot mai mari pentru moldoveni.

Mai și declanșând o campanie de propagandă, absolut falsă, precum că Moldova nu ar furniza suficient gaz în stânga Nistrului. Când cea care nu furnizează gaz conform contractului e Rusia! Nimic surprinzător. În aceste condiții, guvernarea este însă obligată să găsească soluții. 4,8 lei pentru un kwh oră de curent este enorm. Atât pentru cetățeni cât și pentru agenții economici. Această majorare va afecta din nou și prețurile, costurile de producție crescând. Lucru care nu poate fi permis. La fel ca în toată Europa, trebuie identificat un mecanism de plafonare a costului energiei. Iar în aceste sens e nevoie să cerem susținerea partenerilor noștri din UE. Pentru că și acolo compensațiile se fac prin intervențiile financiare ale Bruxelles-ului. Noi înțelegem că este dificil. Știm de unde provin toate aceste probleme. Povara devine însă tot mai dificilă. Cu astfel de tarife, la iarnă mulți consumatori nu vor mai avea cu ce să-și plătească facturile. Iar Rusia își poate astfel atinge obiectivele în Moldova. Situație care nu poate fi admisă și permisă.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Europa nu e barbaristanul lui Putin

25 aprilie 2024, 20:25

Vă mai amintiți de cei 30 de mii de sierieni? Încă îi mai căutați? În special...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Grupul criminal Șor, la Moscova

23 aprilie 2024, 22:44

Haideți să ne imaginăm că există în lume o țară mică, aflată în vecinătatea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Moldovenii, uciși prin înfometare

18 aprilie 2024, 20:42

La 20 aprilie, anul acesta, va fi comemorată Ziua Victimelor Foametei Organizate...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Poliția din Moldova cumpără de la ruși

16 aprilie 2024, 21:49

Cam ce ați spune dacă ați afla că poliția Republicii Moldova face achiziții...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Încercări de a compromite Recensământul

11 aprilie 2024, 21:01

În această săptămână a demarat Recensământul Populației și Locuințelor. Un proces...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Ce se întâmplă pe piața gazelor

9 aprilie 2024, 20:22

Anul acesta pe piața gazelor naturale din Republica Moldova vor avea loc multe...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Descinderi și înțelegeri pe sub masă

4 aprilie 2024, 20:31

În ultimele săptămâni parcă s-au întețit descinderile cu mascați prin birourile...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Milioane adunate de la sărbători

2 aprilie 2024, 20:54

Odată cu intrarea-n vigoare a legii prin care toții angajații la stat sunt obligați...

Post Scriptum cu Alex Cozer: 106 ani de la unire

28 martie 2024, 20:30

Ieri s-au împlinit 106 ani de la unirea Basarabiei cu România. Un eveniment...

Opinia ta contează. Comentează!