Post Scriptum cu Alex Cozer: Lecții de demnitate

Puține calități în viața unui om sunt mai importante decât demnitatea. Cel puțin pentru mine, această calitate este una definitorie, fără de care pur și simplu nu ar avea rost să te mai trezești dimineață. Pentru că demnitate înseamnă și moralitate și patriotism. Să-ți trăiești viața în demnitate înseamnă să ți-o trăiești cu rost. Iar națiunile în rândul cărora demnitatea este o calitate ce prevalează, sunt cele care într-un final reușesc să se impună, să se remarce prin civilizație, libertăți, democrație și valori. Dar demnitatea devine și o mare problemă. Pentru dictatori, pentru statele totalitare, pentru corupți și alte tipuri de indivizi lipsiți de moralitate și valori. Pentru că oamenii demni niciodată nu-i vor accepta și se vor ridica împotriva lor, a acestor tipuri de asupritori.

În această săptămână, am avut două exemple de demnitatea impresionante venite din această zonă a lumii. Unde, de multe ori, această calitate definitorie este subjugată, iar de-a lungul istoriei oamenii au fost crescuți și educați de o așa manieră ca demnitatea să le fie o necunoscută.

Mă voi referi în primul rând la militarul ucrainean care a murit eroic, în rafalele gloanțelor criminalilor și barbarilor care i-au invadat țara. Cu o privire impasibilă și demnă, cu capul sus, Oleksandr Mațievskii a rostit „Slava Ukrainî!”. Imediat a fost doborât de gloanțele barbarilor invadatori, care-l înjurau frustrați pe acest brav apărător al țării sale.

De fapt, Ucraina nici nu este țara sa de origine. Potrivit presei din țara vecină, el s-a născut la Chișinău, în anul 1980. Și cea mai mare parte din viață și-a trăit-o între Republica Moldova și Ucraina. S-a stabilit definitiv în Ucraina în 2008. Nu avea experiență militară, dar s-a oferit voluntar într-un batalion din regiunea Cernihiv.

Oleksandr a murit ca un adevărat erou. El nu a căzut în genunchi, nu a cerut îndurare în fața unor barbari lipsiți de orice urmă de umanitate. A ales ca în ultimele sale secunde de viață să aducă un omagiu țării sale, extraordinarei rezistențe în fața criminalilor cotropitori. Și fără să bănuiască vreodată, acest om simplu, care a decis că merită să-și dea viața pentru țara sa, să-și trăiască demn ultimele clipe, a devenit un erou nu doar pentru națiunea ucraineană, ci și pentru întreaga lume civilizată și liberă.

Tot în această săptămână, ceva mai la est, într-o altă țară care luptă pentru libertate, civilizație și democrație, am asistat la alte gesturi care au făcut înconjurul lumii. Georgienii au ieșit din nou în stradă pentru a-și apăra drepturile și viitorul european. Un proiect de lege profund anti-democratic, inspirat de la Moscova, urma să oblige toate entitățile din țară să se înregistreze ca „agenți străini” în cazul în care cel puțin 20% din finanțări proveneau din afara țării. Adică viza în mod clar societatea civilă și organizațiile care luptă împotriva corupției în această țară. Legea era trasă practic la indigo cu ce a stabilit Putin în 2012, în Rusia. Iar de atunci, inclusiv din cauza acestor prevederi, în Rusia a dispărut cu totul presa liberă, opoziția sau societatea civilă.

Însă partidul de guvernământ de la Tbilisi s-a lovit de o rezistență populară extraordinară. Zeci de mii de persoane au ieșit în ultimele zile în stradă pentru a protesta. Protestatarii au fost însă întâmplinați de către poliție cu tunuri de apă și gaze lacrimogene, în consecință având loc ciocniri între cele două grupuri.

Însă demnitatea a impresionat și aici. Au făcut înconjurul lumii imaginile cu o protestatară care ținea drapelul Uniunii Europene în fața tunurilor de apă ale poliției. În scurt timp, în jurul ei s-au adunat alți protestatari, iar apoi numărul lor a crescut la zeci. Toți sprijinind femeia care ținea sus drapelul pentru valorile căreia a decis să lupte cu demnitate. Și sub care nu i-a fost teamă nici de bastoane, nici de gaze lacrimogene și nici de tunurile de apă la temperaturi de iarnă.

Mulțumiri eroului ucrainean! Mulțumiri eroinei georgiene. Gesturile voastre ne inspiră. Ne fac să credem că, într-un final, vom reuși și noi!

Post Scriptum cu Alex Cozer: Tiraspolul cerșește de la cetățeni

12 mai 2026, 21:18

Un „prim-ministru” începe ședința „Guvernului” anunțând că roagă cetățenii și...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Putin și imperiul ruinat

7 mai 2026, 21:03

Vine 9 mai! 9 mai 2026. Cum credeți, cam cum își imagina Putin, liderul barbarilor,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Pactul care a adâncit criza în România a

5 mai 2026, 20:43

Două partide care până mai ieri se înjurau ca la ușa cortului și a căror lideri...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Moldova Urcă în topul presei

30 aprilie 2026, 20:16

Presa din Republica Moldova este cea mai liberă din regiune și se situează pe...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Moldova, ținta manipulatorilor

28 aprilie 2026, 20:15

În cei peste 4 ani de invazie barbară a Rusiei în Ucraina, Republica Moldova...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Sfârșitul epocii „Plahotniuc”

23 aprilie 2026, 21:23

Sloganul „Plahotniuc, nu uita, pușcăria-i casa ta” a răsunat, pentru prima dată,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Orhei, în febra alegerilor

21 aprilie 2026, 20:29

Peste o lună, la Orhei, vor avea loc alegeri. Va fi ales un nou primar în cadrul...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Acum 23 de ani se scria istorie

16 aprilie 2026, 22:08

Acum 23 de ani, la Atena, în ziua de 16 aprilie 2003, se scria istorie

Post Scriptum cu Alex Cozer: Ungaria: testul democrației

14 aprilie 2026, 21:14

Duminică, în una dintre cele mai mici țări ale Europei s-a dat una dintre cele...

Opinia ta contează. Comentează!