Post Scriptum cu Alex Cozer: 21 mai, manifestație istorică

Apelurile noastre au fost auzite. La 21 mai, la Chișinău, în Piața Marii Adunări Naționale, urmează să se desfășoare o amplă manifestație populară. Una care, dacă vom fi în stare să ne ridicăm la nivelul momentului, ar putea să devină și printre cele mai importante din istoria acestui stat. După ce timp de luni de zile capitala a fost pângărită de adunături plătite de criminalii fugari și coordonate de Moscova, în sfârșit, la Chișinău ar putea să se desfășoare și o manifestație adevărată. Una la care să participe cetățenii care înțeleg ce se întâmplă în jurul lor, știu ce-și doresc și realizează că viitorul, al lor și al copiilor lor, poate fi doar în lumea liberă și civilizată.

Apelul președintei Maia Sandu, de luni, a fost unul pe care eu demult îl așteptam. Pentru că noi, din păcate, până acum nu am reușit să organizăm nicio manifestație serioasă prin care să condamnăm invazia barbară a lui Putin din Ucraina. Și nici una în care să promovăm integrarea europeană, mai ales după ce am obținut anul trecut statutul de țară candidată la aderare.

21 mai poate fi însă o dată prielnică pentru desfășurarea unei astfel de manifestații. Mai ales că, 10 zile mai târziu, la 1 iunie, la Chișinău vor sosi toți liderii din Europa, în cadrul summitului comunității politice europene. Va fi, fără îndoială, cel mai important eveniment de acest fel din istoria țării noastre. În condițiile în care atunci îi vom avea aici pe premierii Marii Britaniei, Spaniei sau Italiei, cancelarul Germaniei, președinții Franței, României, Poloniei și Ucrainei. În Moldova vor sosi 45 de lideri europeni. Și noi suntem obligați, dacă avem pretenția să devenim parte a lumii libere și civilizate, că merităm să fim acolo. Că știm care sunt valorile europene și că putem contribui la întărirea lor.

În ultimele luni, atunci când se vorbea de manifestații de stradă la Chișinău în presa europeană, de fiecare dată se relata despre un nou spectacol trist din partea celor mai năpăstuiți cetățeni ai Moldovei, de a căror sărăcie și lipsă de informare profitau Moscova și criminalii fugari. „Proteste din partea prorușilor împotriva guvernării”, „prorușii au ieșit din nou în stradă la Chișinău”, erau titlurile care apăreau în presa de pe continent și care nu ne făceau cinste.

Este momentul să arătăm că la Chișinău este altfel. Că majoritatea gândește liber și că aspiră spre normalitate. De aia este extrem de important ca toți cei care suntem sinceri, informați, care dorim binele acestei țări, să ne mobilizăm și să ne ridicăm la nivelul unei „Mari Adunări Naționale”. Una a solidarității și unității. În care să uităm de micile orgolii și frustrări care ne dezbină și în care să punem în prim plan interesul național și viitorul nostru comun.

Pentru că, din păcate, deja în aceste câteva zile de la anunțarea Adunării Naționale „Moldova Europeană” deja am văzut multe refulări ale frustrărilor unora care nu se simt suficient luați în seamă.

În același timp, președinta și partidul de guvernare trebuie și ei să aibă maximă grijă să nu permită transformarea acestei manifestații în una politică sau mai grav, chiar de partid. Care să respingă oamenii ce nu sunt neapărat adepții guvernării.

Cât mai rapid este nevoie să fie creat un comitet de organizare al manifestației. Din care să facă parte personalități adevărate ale acestei societăți, indiferent de domeniul din care vin și viziunile lor politice. De asemenea, este neapărat necesară și condiționarea participării la manifestație de către orice forță politică sau civică ce dorește să se alăture, semnarea unei declarații care să condamne ferm invazia criminală a lui Putin din Ucraina, actele de terorism și barbarie comise de ruși acolo. Precum și adeziunea necondiționată la eforturile de aderarea la Uniunea Europeană – un angajament după modelul Snagov 1996.

Așadar, să ne concentrăm toate forțele pentru 21 mai. Ne vedem în Piața Marii Adunări Naționale.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Plahotniuc a apărut

4 decembrie 2025, 21:03

După două luni în care a fugit de ochii lumii, alegând să nu se prezinte la...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Ilan Șor face un pas în spate

2 decembrie 2025, 21:19

Ilan Șor se retrage! Declară că se retrage. Cu o mină spășită, cel mai mare...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Ipoteze în lanț în cazul Albița

27 noiembrie 2025, 20:48

După 6 zile în care interpretările, falsurile și manipulările au înflorit în...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Drone rusești, în spațiul nostru aerian

25 noiembrie 2025, 20:44

Alte 6 drone rusești au intrat noaptea trecută în spațiul aerian al Republicii...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Frica trece, din nou, frontiera

20 noiembrie 2025, 23:09

Încă o dronă rusească a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova. Și a...

Post Scriptum cu Alex Cozer: S-a stins Ilie Ilașcu

18 noiembrie 2025, 20:17

Ilie Ilașcu, unul dintre cei mai curajoși și demni oameni pe care i-a dat vreodată...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Monumentul național al corupției a

11 noiembrie 2025, 20:50

Încă o tragedie a avut loc la ruinele hotelului Național. De data aceasta, acolo...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Percheziții în educație

6 noiembrie 2025, 20:55

În ultima perioadă, procurorii au luat cu asalt instituțiile de învățământ din...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Aderare 2028, misiune grea

4 noiembrie 2025, 21:17

Obiectivul Republicii Moldova, de a încheia negocierile de aderare la Uniunea...

Opinia ta contează. Comentează!