Post Scriptum cu Alex Cozer: 21 mai, manifestație istorică

Apelurile noastre au fost auzite. La 21 mai, la Chișinău, în Piața Marii Adunări Naționale, urmează să se desfășoare o amplă manifestație populară. Una care, dacă vom fi în stare să ne ridicăm la nivelul momentului, ar putea să devină și printre cele mai importante din istoria acestui stat. După ce timp de luni de zile capitala a fost pângărită de adunături plătite de criminalii fugari și coordonate de Moscova, în sfârșit, la Chișinău ar putea să se desfășoare și o manifestație adevărată. Una la care să participe cetățenii care înțeleg ce se întâmplă în jurul lor, știu ce-și doresc și realizează că viitorul, al lor și al copiilor lor, poate fi doar în lumea liberă și civilizată.

Apelul președintei Maia Sandu, de luni, a fost unul pe care eu demult îl așteptam. Pentru că noi, din păcate, până acum nu am reușit să organizăm nicio manifestație serioasă prin care să condamnăm invazia barbară a lui Putin din Ucraina. Și nici una în care să promovăm integrarea europeană, mai ales după ce am obținut anul trecut statutul de țară candidată la aderare.

21 mai poate fi însă o dată prielnică pentru desfășurarea unei astfel de manifestații. Mai ales că, 10 zile mai târziu, la 1 iunie, la Chișinău vor sosi toți liderii din Europa, în cadrul summitului comunității politice europene. Va fi, fără îndoială, cel mai important eveniment de acest fel din istoria țării noastre. În condițiile în care atunci îi vom avea aici pe premierii Marii Britaniei, Spaniei sau Italiei, cancelarul Germaniei, președinții Franței, României, Poloniei și Ucrainei. În Moldova vor sosi 45 de lideri europeni. Și noi suntem obligați, dacă avem pretenția să devenim parte a lumii libere și civilizate, că merităm să fim acolo. Că știm care sunt valorile europene și că putem contribui la întărirea lor.

În ultimele luni, atunci când se vorbea de manifestații de stradă la Chișinău în presa europeană, de fiecare dată se relata despre un nou spectacol trist din partea celor mai năpăstuiți cetățeni ai Moldovei, de a căror sărăcie și lipsă de informare profitau Moscova și criminalii fugari. „Proteste din partea prorușilor împotriva guvernării”, „prorușii au ieșit din nou în stradă la Chișinău”, erau titlurile care apăreau în presa de pe continent și care nu ne făceau cinste.

Este momentul să arătăm că la Chișinău este altfel. Că majoritatea gândește liber și că aspiră spre normalitate. De aia este extrem de important ca toți cei care suntem sinceri, informați, care dorim binele acestei țări, să ne mobilizăm și să ne ridicăm la nivelul unei „Mari Adunări Naționale”. Una a solidarității și unității. În care să uităm de micile orgolii și frustrări care ne dezbină și în care să punem în prim plan interesul național și viitorul nostru comun.

Pentru că, din păcate, deja în aceste câteva zile de la anunțarea Adunării Naționale „Moldova Europeană” deja am văzut multe refulări ale frustrărilor unora care nu se simt suficient luați în seamă.

În același timp, președinta și partidul de guvernare trebuie și ei să aibă maximă grijă să nu permită transformarea acestei manifestații în una politică sau mai grav, chiar de partid. Care să respingă oamenii ce nu sunt neapărat adepții guvernării.

Cât mai rapid este nevoie să fie creat un comitet de organizare al manifestației. Din care să facă parte personalități adevărate ale acestei societăți, indiferent de domeniul din care vin și viziunile lor politice. De asemenea, este neapărat necesară și condiționarea participării la manifestație de către orice forță politică sau civică ce dorește să se alăture, semnarea unei declarații care să condamne ferm invazia criminală a lui Putin din Ucraina, actele de terorism și barbarie comise de ruși acolo. Precum și adeziunea necondiționată la eforturile de aderarea la Uniunea Europeană – un angajament după modelul Snagov 1996.

Așadar, să ne concentrăm toate forțele pentru 21 mai. Ne vedem în Piața Marii Adunări Naționale.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Moldova, prinsă într-un război digital

5 februarie 2026, 20:34

Un conflict mai vechi între Comisia Europeană și magnații americani care dețin...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Andronache, pus în libertate

3 februarie 2026, 20:59

Anul 2026 începuse oarecum promițător pentru justiția patriei, fapt pe care...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Guvernarea, relaxată

29 ianuarie 2026, 22:14

Șoferii, victimele nepăsării statului

Post Scriptum cu Alex Cozer: Țuțu, condamnat la opt ani de pușcărie

27 ianuarie 2026, 21:56

Încă un locotenent de-al lui Vladimir Plahotniuc, individ care pe vremea statului...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Europa îi impune limite lui Trump

22 ianuarie 2026, 21:54

Europa a reușit, la Davos, să pună la punct ambițiilor megalomane ale lui Donald...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Damir, condamnat la pușcărie

20 ianuarie 2026, 22:32

Dorin Damir, unul dintre celebrii fini ai lui Vladimir Plahotniuc, a fost condamnat...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Eminescu și pericolul rus

15 ianuarie 2026, 22:00

„Politica Rusiei, oriunde s-a exercitat, a nimicit dezvoltarea firească a popoarelor...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Astăzi se fac 1419 zile de război rus împotriva Ucrainei

13 ianuarie 2026, 22:52

Astăzi se fac 1419 zile de război rus împotriva Ucrainei. La prima vedere, acest...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Plan de pace cu garanții ferme

26 decembrie 2025, 15:24

În ajun de Crăciun, Ucraina a prezentat versiunea sa de plan de pace. Un document...

Opinia ta contează. Comentează!