Acuzații la adresa eurodeputaților
Externe 16 martie 2018, 09:30 | 1359

Europarlamentarul român Cristian Preda a fost chemat în fața Consiliului de Onoare al Ordinului Steaua României, fiind acuzat de defăimarea țării, în urma criticilor pe care le-a adus în Parlamentul European guvernelor Grindeanu şi Tudose. Cu aceeași acuzație se confruntă și eurodeputata Monica Macovei.

Denunțul făcut pe numele europarlamentarului român Cristian Preda survine după ce el a anunțat în cadrul unei reuniuni a Partidului Popular European despre intenția liderilor coaliției PSD-ALDE. Și anume că Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu vor să îi pedepsească prin lege pe deputații europeni, pe membrii societății civile și pe ziariștii care critică puterea de la București. Preda a subliniat că va continua să spună adevărul despre situația din România la Strasbourg și Bruxelles. Cu o acuzație similară se confruntă și un alt membru al Parlamentului European. Este vorba despre Monica Macovei, care a răspuns acuzațiilor aduse recent de către șeful PSD, Liviu Dragnea. Liviu Dragnea a anunțat recent că a convenit cu colegii săi de partid să lucreze la o aşa-zisă lege a defăimării, prin care să-i sancționeze pe toţi cei care critică România sau demnitarii țării.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie